Continuare.
Mi s-a arătat că, dacă tinerii din Battle Creek ar fi credincioși mărturisirii lor de credință, ar putea exercita o puternică influență înspre bine asupra semenilor lor tineri ca și ei. Însă o mare parte dintre tinerii de la Battle Creek au nevoie de o experiență creștină. Ei nu-L cunosc pe Dumnezeu prin punerea în practică a cunoștințelor teoretice. Nu au în mod individual o experiență personală în viața de creștin și sunt condamnați să piară alături de cei necredincioși, dacă nu obțin această experiență. Tinerii din această categorie își urmează mai degrabă propriile înclinații decât datoria. Unii nu caută să se lase stăpâniți de principii. Nu își dau și sufletul din ei pentru a intra pe poarta cea strâmtă, tremurând de teamă că n-o vor putea face. Ei sunt încrezători în ei înșiși, lăudăroși, mândri, nesupuși, nemulțumitori și nesfinți. Tocmai persoane ca acestea conduc sufletele pe calea cea largă, la ruină. Din moment ce Hristos nu locuiește în ei, nu-L pot da pe față prin viețile și caracterele lor.
Membrii comunității din Battle Creek au avut o mare lumină. Ca popor, ei au fost favorizați într-un mod deosebit de către Dumnezeu. Nu au fost lăsați neștiutori în ceea ce privește voia lui Dumnezeu pentru ei. Ar fi putut fi mult mai înaintați decât sunt acum, dacă ar fi umblat în lumină. Ei nu sunt tocmai acel popor distinct, deosebit și sfânt pe care îl presupune credința lor, pe care Dumnezeu să-i recunoască și să-i considere drept copii ai luminii. Ei nu sunt atât de supuși și consacrați după cum o cere poziția lor înălțată, de copii care umblă în lumină. Cea mai solemnă solie de har dată vreodată lumii le-a fost încredințată lor. Domnul a făcut din membrii acelei comunități depozitarii poruncilor Sale într-o manieră deosebită de oricare altă biserică. Dumnezeu nu și-a arătat favoarea specială față de ei, încredințându-le adevărul Său sacru pentru ca numai ei să fie binecuvântați de lumina dată, ci pentru ca lumina să fie reflectată asupra lor, să strălucească mai departe și asupra altora și să fie reflectată înapoi către Dumnezeu de către cei ce primesc adevărul, slăvindu-L. Mulți din Battle Creek vor avea de dat o socoteală înfricoșătoare în ziua lui Dumnezeu pentru această păcătoasă neglijare a datoriei.
-200-
Mulți dintre cei de la Battle Creek care mărturisesc credință în adevăr își contrazic credința prin faptele lor. Ei sunt tot atât de necredincioși, tot atât de departe de a îndeplini cerințele lui Dumnezeu și de a onora mărturisirea lor de credință cum era biserica iudaică în timpul primei veniri a lui Hristos. Dacă Hristos S-ar arăta în mijlocul lor, mustrând și condamnând egoismul, mândria și iubirea prieteniei cu lumea, așa cum a făcut la prima Sa venire, numai câțiva L-ar recunoaște ca Domn al slavei. Ei nu ar primi tabloul datoriei neglijate pe care El l-ar pune înaintea lor, ci i-ar spune în față: “Te înșeli total; am făcut cutare și cutare lucru bun și măreț, am făcut cutare și cutare lucrare minunată și avem dreptul să fim mult înălțați pentru faptele noastre bune.”
Iudeii nu au intrat în întuneric dintr-o dată. Aceasta a fost o lucrare treptată, până când n-au mai putut să vadă darul lui Dumnezeu, care și-a trimis propriul Fiu. Comunitatea de la Battle Creek a avut avantaje deosebite și va fi judecată după lumina și privilegiile pe care le-a avut. Defectele, necredința, împietrirea inimii lor și neglijarea de a cultiva și de a urma lumina, toate acestea nu sunt mai mici decât ale evreilor favorizați, care au refuzat binecuvântările pe care le-ar fi putut primi și L-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Evreii reprezintă acum o uimire și o rușine pentru lume.
Comunitatea din Battle Creek este asemenea Capernaumului, pe care Hristos îl reprezintă ca fiind înălțat până la ceruri prin lumina și privilegiile ce i-au fost date. Dacă lumina și privilegiile cu care au fost binecuvântați ar fi fost oferite Sodomei și Gomorei, acestea ar fi putut supraviețui până în ziua de azi. Dacă lumina și cunoștința pe care le-a primit biserica din Battle Creek ar fi fost date neamurilor care stau în întuneric, acestea ar fi putut fi mult mai înaintate față de acea comunitate.
-201-
Biserica laodiceană credea cu adevărat și se bucura de binecuvântările Evangheliei, crezând că era bogată în favoruri venite de la Dumnezeu, când Martorul Credincios îi numea săraci, orbi, goi și vrednici de plâns. Așa stau lucrurile și cu biserica din Battle Creek și cu o mare parte dintre cei ce mărturisesc că sunt poporul lui Dumnezeu, păzitori ai poruncilor Sale. Domnul nu vede lucrurile tot așa cum le vede omul. Gândurile și căile Sale nu sunt asemenea căilor noastre.
Cuvintele și Legea lui Dumnezeu, scrise în suflet și date pe față printr-o viață consacrată și sfântă, au o puternică influență de a convinge lumea. Lăcomia, care este idolatrie, invidia și iubirea de lume vor fi dezrădăcinate din inimile acelora care-I sunt supuși lui Hristos și va fi plăcerea lor de a se purta cu dreptate, de a iubi îndurarea și de a umbla cu umilință înaintea lui Dumnezeu. Dacă este scrisă în inimă, Legea lui Dumnezeu va aduce mintea și voința la ascultare față de Hristos.
Credința noastră este deosebită. Mulți care mărturisesc că viețuiesc în sunetul de trâmbiță al ultimei solii de har nu și-au dezlipit afecțiunea de lume. Ei se înclină înaintea prieteniei lumii și jefuiesc lumina și principiul pentru a-și asigura favoarea ei. Apostolul descrie poporul favorizat al lui Dumnezeu prin aceste cuvinte: “Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”.
-202-
Lucrarea misionară
La 10 decembrie 1871, mi s-a arătat că Dumnezeu dorește să facă o mare lucrare prin adevăr, dacă bărbați devotați, caracterizați de principiul jertfirii de sine, s-ar preda fără rezerve în lucrarea de a-l prezenta celor aflați în întuneric. Cei care cunosc adevărul cel prețios și care sunt consacrați lui Dumnezeu ar trebui să se folosească de fiecare ocazie, acolo unde se arată o deschidere prin care poate fi răspândit adevărul. Îngeri ai lui Dumnezeu lucrează la inimile și conștiințele oamenilor din alte națiuni și suflete cinstite sunt tulburate când văd semnele timpurilor împlinite în starea de agitație a națiunilor. În inimile lor se ridică întrebarea: “Care va fi sfârșitul tuturor acestor lucruri?” În timp ce Dumnezeu și îngerii sunt la lucru pentru a impresiona inimile, slujitorii lui Hristos par să fie adormiți. Numai puțini lucrează cot la cot cu trimișii cerești. Toți bărbații și femeile care sunt creștini în orice sens al cuvântului, ar trebui să fie lucrători în via Domnului. Ei ar trebui să fie treji de-a binelea, lucrând zeloși pentru salvarea semenilor lor, și să imite exemplul pe care li l-a dat Mântuitorul lumii prin viața Sa de tăgăduire de sine, sacrificiu și lucrare plină de seriozitate și credincioșie.
Între adventiștii păzitori ai Sabatului a domnit în mică măsură spiritul misionar. Dacă pastorii și poporul ar fi îndeajuns de conștienți de acest lucru, ei nu ar mai sta atât de indiferenți în timp ce Dumnezeu i-a onorat, făcându-i depozitarii Legii Sale, întipărind-o în mintea și scriind-o în inima lor. Aceste adevăruri de importanță vitală au menirea de a pune lumea la probă; și cu toate acestea, există chiar în țara noastră orașe mari, orașe mici și sate care nu au auzit niciodată solia de avertizare. Tineri care au fost mișcați de apelurile pentru ajutor care au fost făcute, ajutor pentru această mare lucrare de înaintare a cauzei lui Dumnezeu, au făcut niște pași înainte, însă nu iau într-adevăr povara asupra lor, încât să împlinească tot ce ar putea cu adevărat. Ei sunt dispuși să facă o mică lucrare, o lucrare care să nu reclame un efort deosebit. Prin urmare, ei nu învață să devină complet dependenți de Dumnezeu și, printr-o credință vie, să bea apă de la marele Izvor și Sursă de lumină și tărie pentru ca eforturile lor să poată fi pe deplin încununate de succes.
-203-
Cei care cred că au de făcut o lucrare pentru Stăpân nu ar trebui să-și înceapă eforturile printre comunități; ei ar trebui să iasă în câmpuri noi și să-și pună la încercare darurile. În acest fel, ei se pot pune singuri la probă și pot vedea, spre propria lor satisfacție, dacă Dumnezeu i-a ales cu adevărat pentru această lucrare. Ei vor simți necesitatea de a studia Cuvântul lui Dumnezeu și a se ruga cu seriozitate, pentru a primi înțelepciune și ajutor divin. Confruntându-se cu împotrivitori care aduc obiecțiuni față de punctele importante ale credinței noastre, ei vor ajunge în punctul în care vor căpăta o experiență extrem de prețioasă. Își vor simți slăbiciunea și vor fi aduși la Cuvântul lui Dumnezeu și la rugăciune. Exercitându-și astfel darurile, ei vor învăța, vor progresa, vor câștiga încredere, curaj și credință, iar în cele din urmă vor dobândi o experiență valoroasă.
Frații H. au început bine această lucrare. În eforturile lor, ei nu au mers prin comunități, ci au ieșit în câmpuri noi. Au început cu umilință. Erau neînsemnați în propriii lor ochi și au simțit necesitatea de a-și pune întreaga încredere în Dumnezeu. Acești frați, mai cu seamă A. H., se află acum în mare primejdie de a deveni independenți. Când a discutat cu împotrivitori, adevărul a câștigat victoria, iar el a început să se simtă puternic prin el însuși. Când se înalță deasupra simplității lucrării, munca lui nu va ajuta prețioasei cauze a lui Dumnezeu. El nu ar trebui să nutrească iubirea față de discuții contradictorii, ci să le evite ori de câte ori poate. Aceste întreceri cu puterile întunericului se soldează rareori cu rezultatele cele mai bune pentru înaintarea adevărului prezent.
Dacă tinerii care încep să lucreze pentru această cauză ar avea spiritul misionar, ei ar dovedi că Dumnezeu i-a chemat cu adevărat în lucrare. Însă când ei nu ies în teritorii noi, ci sunt mulțumiți să meargă din comunitate în comunitate, dau dovadă că povara lucrării nu este asupra lor. Ideile tinerilor noștri predicatori nu sunt suficient de largi. Zelul lor este prea firav. Dacă tinerii ar fi treji și devotați Domnului, ei ar fi sârguincioși în orice clipă și ar căuta să se califice pentru a deveni lucrători în câmpul misionar mai degrabă decât să devină apărători înfocați în discuții contradictorii.
-204-
Tinerii ar trebui să capete o pregătire, devenind cunoscători ai altor limbi, pentru ca Dumnezeu să-i poată folosi ca unelte prin mijlocirea cărora să comunice adevărul Său mântuitor și celor din alte națiuni. Acești tineri pot obține o cunoaștere a altor limbi chiar și în timpul în care sunt angajați în lucrarea pentru cei păcătoși. Dacă își folosesc timpul cu economie, își pot cultiva mintea și se pot pregăti pentru a fi încă și mai utili. Dacă tinerele care nu au purtat decât răspunderi mărunte s-ar consacra lui Dumnezeu, ele s-ar putea califica pentru o mai mare utilitate, studiind și deprinzând alte limbi. S-ar putea dărui lucrării de traducere.
Publicațiile noastre ar trebui tipărite și în alte limbi, pentru a putea fi atinse și alte națiuni. Multe se pot realiza prin intermediul presei, însă chiar mai mult se poate împlini dacă influenței lucrării predicatorului înzestrat i s-ar alătura publicațiile noastre. Este nevoie ca misionarii să meargă la alte națiuni pentru a predica adevărul într-un mod foarte atent, prevăzător. Cauza adevărului prezent poate fi mult extinsă prin eforturi personale. Contactul dintre o minte și alta în mod nemijlocit va face mai mult pentru înlăturarea prejudecăților, dacă lucrarea este discretă, decât ar putea-o face doar publicațiile. Cei ce se angajează în această lucrare nu ar trebui să ia în considerație comoditatea sau înclinația lor; și nici să aibă o iubire pentru popularitate sau etalare.
Când comunitățile vor vedea cum tinerii sunt împinși de zelul de a se pregăti pentru a-și extinde lucrarea în orașe, orășele sau sate care n-au fost niciodată mișcate de adevăr și cum misionarii se oferă să meargă la alte națiuni pentru a le duce adevărul, aceste biserici vor fi încurajate și întărite cu mult mai mult decât dacă ar beneficia doar ele de lucrarea primită din partea unor tineri neexperimentați. Când văd că inimile pastorilor lor luminează de atâta zel și dragoste de adevăr și de dorința de a salva suflete, comunitățile se vor trezi. Acestea au în general în ele însele darurile și puterea de a se întări singure și de a se binecuvânta, de a strânge în turmă oile și mieii. Ele au nevoie să fie puse în situația de a depinde de propriile resurse, pentru ca toate darurile care stau în latență să poată fi astfel trezite pentru slujire activă.
-205-
Când se formează comunități, trebuie pus înainte faptul că din mijlocul lor chiar trebuie luați bărbați care să ducă altora adevărul și să înalțe noi comunități; din acest motiv, ei trebuie să lucreze cu toții, să cultive la maximum talanții pe care i i-a încredințat Dumnezeu și să-și educe mintea pentru a intra în slujba Stăpânului lor. Dacă acești mesageri au o inimă și o viață curată, dacă exemplul lor este ceea ce ar trebui să fie, lucrarea lor va avea un mare succes; căci ei au un adevăr extrem de puternic, unul care este lămurit și coerent, care are argumente convingătoare în favoarea sa. Ei Îl au pe Dumnezeu de partea lor și pe îngerii lui Dumnezeu care să li se alăture în eforturile lor.
Motivul pentru care cei ce predică adevărul au atât de puține realizări nu se datorează în întregime faptului că adevărul pe care îl susțin este nepopular, ci pentru că bărbații care duc această solie nu sunt sfințiți prin adevărul pe care îl predică. Mântuitorul Își retrage aprobarea, iar inspirația Duhului Său nu se află asupra lor. Prezența și puterea lui Dumnezeu de a-l convinge pe păcătos și de a-l curăța de orice nelegiuire nu se fac simțite. Asupra poporului plutește nimicirea iminentă, dar, cu toate acestea, nu sunt alarmați peste măsură. Pastori neconsacrați fac așa încât lucrarea să fie foarte grea pentru cei ce vin după ei și care au asupra lor povara și spiritul lucrării.
Domnul a mișcat oameni de alte limbi și i-a adus sub influența adevărului, pentru ca aceștia să fie pregătiți să lucreze pentru cauza Sa. El i-a adus în raza de acțiune a instituției editurii, pentru ca managerii acesteia să se poată folosi de serviciile lor în cazul că erau conștienți de nevoile cauzei. Este nevoie de publicații în alte limbi pentru a trezi interesul și un spirit de cercetare printre alte națiuni.
Într-o manieră cu totul remarcabilă a lucrat Domnul asupra inimii lui Marcus Lichtenstein și a făcut ca pașii acestui tânăr să-l poarte către Battle Creek, pentru a putea fi adus acolo sub influența adevărului, iar apoi să fie convertit, pentru a putea obține o experiență și a intra în slujba editurii. Educația pe care a primit-o în religia iudaică l-ar fi calificat să pregătească publicații. Cunoștințele sale de ebraică ar fi fost de folos la editură pentru pregătirea publicațiilor prin care se putea accede la o categorie de oameni, care altfel nu ar fi putut fi atinsă. Prin Marcus, Dumnezeu nu a oferit nicidecum editurii un dar inferior. Comportamentul și conștiinciozitatea sa erau conforme cu principiile minunatelor adevăruri pe care începea să le înțeleagă și să le aprecieze.
-206-
Însă atitudinea unora de la editură l-a mâhnit și descurajat pe Marcus. Acei tineri care nu l-au prețuit așa cum merita și a căror viețuire creștină le contrazicea mărturisirea de credință au fost mijloacele pe care le-a folosit Satana pentru a îndepărta de la editură darul pe care i-l oferise Dumnezeu. El a plecat tulburat, îndurerat, descurajat. Cei care avuseseră parte de ani de experiență și care ar fi trebuit să aibă în inimile lor iubirea lui Hristos erau în așa măsură despărțiți de Dumnezeu prin egoism, mândrie și prin propria lor nebunie, încât nu au putut să vadă lucrarea deosebită a lui Dumnezeu când l-a adus pe Marcus la editură.
Dacă lucrătorii de la editură ar fi fost treji, și nu paralizați ca spiritualitate, fratele I. ar fi lucrat de mult pentru editură și ar fi putut fi de acum pregătit pentru a înfăptui o lucrare bună, o lucrare de care este atât de multă nevoie. El ar fi trebuit să fie angajat în instruirea tinerilor și tinerelor care ar fi fost de acum gata să devină lucrători în câmpurile misionare.
Cei angajați în lucrare au fost morți în proporție de două treimi, pentru că au cedat influențelor rele. Ei s-au aflat în locul în care Dumnezeu nu putea să-i impresioneze prin Duhul Sfânt. Ah, și cum mă doare inima când văd că a trecut atât de mult timp și că marea lucrarea ce ar fi putut fi înfăptuită a rămas nefăcută pentru că persoanele aflate în poziții importante nu au umblat în lumină! Satana a stat gata să-i compătimească pe cei ce ocupau o slujbă sfântă și să le spună că Dumnezeu nu pretinde de la ei atât de mult zel și un interes lipsit de egoism și plin de devotament, așa cum așteaptă fratele White; și ei se lasă pe spate cu nepăsare în fotoliul confortabil al lui Satana, iar vrăjmașul perseverent și veșnic treaz îi leagă cu lanțurile întunericului, în timp ce ei consideră că totul este în regulă. Satana lucrează și în dreapta, și în stânga, și peste tot în jurul lor; iar ei nu știu aceasta. Ei numesc lumina întuneric și întunericul lumină.
-207-
Dacă cei de la editură sunt cu adevărat angajați în lucrarea sacră de a da lumii ultima solie solemnă de avertizare, câtă grijă ar trebui ei să aibă pentru a împlini în viețile lor principiile adevărului de care se ocupă. Ei ar trebui să aibă inimi curate și mâini neîntinate.
Cei din poporul nostru care lucrează la editură nu au vegheat pentru a se folosi de privilegiile pe care le-au avut la îndemână și pentru a nu pierde nici un talant sau influență pe care li le-a dat Dumnezeu. Aproape toți cei de la editură n-au reușit nici pe departe să înțeleagă importanța și sfințenia lucrării. Mândria și egoismul sunt prezente într-o foarte mare măsură, iar îngerii lui Dumnezeu nu sunt atrași de editură, cum ar fi dacă inimile celor de acolo ar fi curate și în părtășie cu Dumnezeu. Cei care lucrează la editură nu au avut sentimentul clar că adevărurile de care se ocupau sunt de obârșie cerească, menite să împlinească o anumită lucrare specială, asemenea predicării lui Noe înainte de potop. Așa cum propovăduirea lui Noe i-a avertizat, i-a pus la probă și i-a verificat pe cei ce populau lumea înainte ca revărsarea de ape să-i nimicească de pe fața pământului, în același fel adevărul lui Dumnezeu pentru aceste ultime zile înfăptuiește o lucrare similară de avertizare, punere la probă și verificare a lumii. Publicațiile care ies de la editură poartă sigiliul Celui veșnic. Ele sunt răspândite pretutindeni în țară și hotărăsc destinul sufletelor. Este o mare nevoie acum de bărbați care să traducă și să pregătească publicațiile noastre în alte limbi, astfel încât solia de avertizare să poată merge la toate națiunile și să le încerce prin lumina adevărului, pentru ca bărbații și femeile, văzând lumina, să se poată întoarce de la nelegiuire la supunerea față de Legea lui Dumnezeu.
-208-
Ar trebui folosită fiecare ocazie pentru a duce adevărul și altor națiuni. Acest lucru va fi însoțit de cheltuieli considerabile, însă cheltuiala nu ar trebui în nici un caz să împiedice împlinirea acestei lucrări. Mijloacele materiale sunt valoroase numai în cazul în care sunt folosite pentru înaintarea intereselor Împărăției lui Dumnezeu. Domnul le-a împrumutat oamenilor mijloace materiale tocmai în acest scop, ca să le folosească pentru a trimite adevărul către semenii lor. Există un surplus apreciabil de mijloace în rândurile adventiștilor de ziua a șaptea. Iar oprirea lor egoistă de la slujirea cauzei lui Dumnezeu face ca ochii lor să devină orbi față de importanța lucrării lui Dumnezeu, aducându-i în imposibilitatea de a-și da seama de solemnitatea timpurilor în care trăim sau de valoarea bogățiilor veșnice. Ei nu privesc Calvarul într-o lumină corectă și, prin urmare, nu pot aprecia valoarea sufletului pentru care Hristos a plătit un preț atât de mare.
Oamenii vor investi mijloacele lor în ceea ce prețuiesc cel mai mult, despre care cred că le va aduce cele mai mari profituri. Când oamenii își asumă riscuri mari și investesc mult în proiecte lumești, dar nu sunt dispuși să se aventureze sau să investească mult în cauza lui Dumnezeu, trimițând adevărul către semenii lor, ei dovedesc că prețuiesc comoara lor pământească cu atât mai mult decât cea din ceruri, cu cât o arată faptele lor.
Dacă oamenii ar vrea să-și așeze comoara pământească pe altarul lui Dumnezeu și să lucreze la fel de zeloși pentru a-și pune deoparte comori cerești, după cum au făcut-o pentru a le câștiga pe cele pământești, ei ar investi mijloace materiale cu voioșie și de bunăvoie oriunde ar putea vedea o ocazie de a face bine și de a ajuta cauza Stăpânului lor. Hristos le-a dăruit dovezi de netăgăduit ale iubirii și atașamentului Său față de ei și le-a încredințat mijloace pentru a-i pune la probă și a le dovedi fidelitatea față de El. El a părăsit cerul, bogățiile și slava Sa și a devenit sărac de dragul lor, pentru ca prin sărăcia Sa ei să devină bogați. După dovada bunăvoinței Sale de a mântui pe om, Hristos nu cere mai puține de la acesta, decât tăgăduirea de sine și folosirea mijloacelor, pe care i le-a împrumutat, pentru salvarea semenilor săi și, procedând astfel, să dea dovadă de iubire față de Răscumpărătorul său și să arate că pune preț pe mântuirea ce i-a fost adusă prin acea jertfă infinită.
Va continua.