Continuare.
“Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproși. Ei au stat departe, și-au ridicat glasul, și au zis: ‘Isuse, Învățătorule, ai milă de noi!’ Când i-a văzut Isus, le-a zis: ‘Duceți-vă, arătați-vă preoților!’ Și pe când se duceau, au fost curățiți. Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu fața la pământ la picioarele lui Isus și I-a mulțumit. Era samaritean. Isus a luat cuvântul și a zis: ‘Oare n-au fost curățiți toți cei zece? Dar ceilalți nouă unde sunt? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu?’ Apoi i-a zis: ‘Scoală-te și pleacă; credința ta te-a mântuit’.”
Iată aci o lecție pentru noi toți. Acești leproși au fost atât de mult degradați de boală, încât li se interzisese accesul în societate, pentru a nu-i contamina pe alții. Limitele lor fuseseră prescrise de către autorități. Isus ajunge în raza lor vizuală și, în marea lor suferință, ei strigă către Acela care este singurul în stare să-i tămăduiască. Isus le poruncește să se arate preoților. Ei au credința de a porni în drumul lor, crezând în puterea lui Hristos de a-i vindeca. Și pe când mergeau, au observat că oribila boală a dispărut. Numai unul dintre ei însă are simțăminte de recunoștință, numai unul simte că-i este profund dator lui Hristos pentru această mare lucrare pe care a făcut-o pentru el. Acesta se întoarce, lăudându-L pe Dumnezeu și recunoscând cu sufletul plin de mulțumire lucrarea înfăptuită pentru el. Iar acest om era un străin; ceilalți nouă erau evrei.
-180-
De dragul acestui singur om, care avea să folosească așa cum trebuie binecuvântarea sănătății Isus i-a vindecat pe toți zece. Ceilalți nouă au trecut mai departe fără să aprecieze lucrarea făcută și nu I-au adus mulțumiri pline de recunoștință lui Isus pentru că a înfăptuit vindecarea.
De același tratament vor avea parte medicii de la Institutul de Sănătate, ca mulțumire pentru eforturile lor. Dacă însă, în munca lor de a ajuta omenirea suferindă, unul din douăzeci se folosește corect de binecuvântările primite și apreciază eforturile pe care le-au depus pentru ei, medicii ar trebui să se simtă recunoscători și satisfăcuți. Dacă va fi salvată o viață din zece și un suflet dintr-o sută va fi mântuit în Împărăția lui Dumnezeu, toate venind din partea institutului, vor fi răsplătiți cu dărnicie pentru toate eforturile lor. Toate neliniștile și grijile lor nu vor fi pierdute pe de-a-ntregul. Dacă Împăratul slavei, Maiestatea Cerului, a lucrat pentru omenirea suferindă și atât de puțini au apreciat ajutorul Său divin, medicii și asistenții de la institut ar trebui să roșească atunci când s-ar plânge că eforturile lor slabe nu sunt apreciate de toți și par să fie disprețuite de unii.
Mi s-a arătat că cei nouă care nu s-au întors pentru a da slavă lui Dumnezeu îi reprezintă perfect pe unii păzitori ai Sabatului care vin la Institutul de Sănătate ca pacienți. Ei primesc multă atenție și ar trebui să-și dea seama de tulburarea și descurajările medicilor, fiind ultimii care să le provoace griji și poveri inutile. Cu toate acestea, regret că trebuie s-o spun, cel mai adesea pacienții care sunt cei mai dificili la Institutul de Sănătate sunt cei care au credința noastră. Ei sunt mai înclinați să înainteze plângeri decât oricare alți pacienți. Cei lumești și creștini declarați aparținând altor denominațiuni apreciază eforturile făcute pentru refacerea lor mai mult decât mulți păzitori ai Sabatului. Iar când primii se întorc acasă, exercită o influență mai puternică în favoarea Institutului de Sănătate decât păzitorii Sabatului. Și unii dintre cei care ridică întrebări cu atâta ușurință și se plâng de conducerea de la institut sunt aceia care au primit tratament la preț redus.
-181-
Acest lucru a constituit o mare descurajare pentru medici și asistenți; însă ei ar trebui să-și aducă aminte de Hristos, Marele lor Model, și să nu obosească făcând bine. Dacă unul singur, dintre mulți alții, este recunoscător și exercită o influență benefică, ei ar trebui să-I mulțumească lui Dumnezeu și să prindă curaj. Acel singur om poate fi un străin și se poate ridica întrebarea: Unde sunt ceilalți nouă? De ce nu acordă toți păzitorii Sabatului interesul și sprijinul lor Institutului de Sănătate? Unii păzitori ai Sabatului au un interes atât de redus, încât, în timp ce primesc atenție la institut fără să plătească, vorbesc defăimător cu pacienții despre mijloacele folosite pentru însănătoșirea bolnavilor. Doresc ca asemenea persoane să-și reconsidere atitudinea. Domnul îi privește așa cum i-a privit pe cei nouă leproși care nu s-au întors să-I dea slavă. Străinii își fac datoria și apreciază eforturile făcute pentru refacerea lor, în timp ce aceștia își folosesc influența împotriva celor care au încercat să le facă bine.
Doctorul B. trebuie să cultive politețea și bunătatea pentru a nu răni simțămintele pacienților într-un mod gratuit. El este deschis la inimă și direct, conștiincios, sincer și plin de zel. Are o bună înțelegere a bolii, dar ar trebui să cunoască mai profund modul în care să-i trateze pe cei bolnavi. Aceasta presupune o cultură câștigată prin eforturi personale, rafinament al comportamentului și mai multă atenție cu cuvintele și ilustrațiile pe care le folosește în salonul de consultație.
Dr. B. este extrem de sensibil și aprins, impulsiv din fire. Acționează prea mult sub un impuls de moment. El a făcut eforturi de a corecta spiritul său pripit și de a-și învinge defectele, dar mai are de făcut un efort încă și mai mare. Dacă vede că lucrurile merg rău, el se grăbește să le spună celor greșiți ce gândește și nu folosește întotdeauna cuvintele cele mai potrivite pentru ocazia respectivă. Uneori își jignește într-atât pacienții, încât îl urăsc și părăsesc institutul cu inima grea, spre răul lor și al institutului. Rareori ajută vorbirea mustrătoare către pacienți, care sunt bolnavi atât fizic, cât și mintal.
-182-
Însă puțini dintre cei care au frecventat societatea lumii și care se raportează la toate lucrurile din punctul de vedere al unui om lumesc, sunt pregătiți să asculte declarații despre realități neplăcute care îi privesc în mod direct. Nici chiar adevărul nu trebuie rostit cu orice ocazie. Există un timp potrivit și o ocazie optimă de a vorbi, când cuvintele nu vor jigni. Medicii nu ar trebui să fie suprasolicitați și sistemul lor nervos secătuit; căci această stare a trupului nu va promova o minte calmă, un temperament liniștit și un spirit voios, fericit. Dr. B. a fost reținut prea mult la institut. Ar fi trebuit să fie schimbat. Ar trebui să iasă uneori din Battle Creek, să se odihnească și să facă vizite, nu întotdeauna pentru consult, ci acolo unde poate fi liber și unde mintea nu îi va fi solicitată de grija pentru bolnavi.
Privilegiul de a se retrage de la institut ar trebui acordat ocazional tuturor medicilor, în special acelora care poartă poveri și responsabilități. Dacă ajutoarele lipsesc într-o asemenea măsură încât aceasta nu se poate realiza, ar trebui asigurat un număr mai mare de ajutoare. Faptul de a avea medici suprasolicitați și astfel incapabili de a-și împlini sarcinile profesionale este un lucru de care trebuie să ne temem. Ar trebui prevenit, dacă este posibil, pentru că urmările sunt împotriva intereselor institutului. Medicii ar trebui să se menajeze. Nu ar trebui să se îmbolnăvească din cauza muncii în exces sau a oricărei imprudențe din partea lor.
Mi s-a arătat că dr. B. se descurajează prea ușor. Vor apărea mereu lucruri care să necăjească, să încurce și să pună la încercare răbdarea medicilor și a asistentelor. Ei trebuie să fie pregătiți pentru aceasta și să nu se lase tulburați sau descumpăniți. Trebuie să fie calmi și blânzi, orice s-ar întâmpla. Ei exercită o influență care se va reflecta prin pacienți în alte state și care, iarăși, se va răsfrânge asupra Institutului de Sănătate în bine sau în rău. Ei ar trebui să nu piardă niciodată din vedere că au de-a face cu bărbați și femei cu mintea afectată, care privesc lucrurile adesea într-o lumină greșită și au totuși încredințarea că înțeleg perfect orice chestiune. Medicii ar trebui să înțeleagă faptul că un răspuns dat cu blândețe risipește mânia. Într-o instituție în care sunt tratați bolnavi trebuie folosită o anumită politică pentru a ține cu succes sub control mintea îmbolnăvită și a binecuvânta pe bolnavi. Dacă medicii își pot păstra calmul în mijlocul unei furtuni de cuvinte lipsite de respect și aprinse, dacă își pot stăpâni propriile impulsuri când sunt provocați și jigniți, ei sunt cu adevărat biruitori. “Cine este stăpân pe sine prețuiește mai mult decât cine cucerește cetăți.” Supunerea eului și aducerea pasiunilor sub controlul voinței este cea mai mare izbândă pe care o pot avea oamenii.
-183-
Dr. B. nu este orb față de temperamentul său deosebit. El își vede eșecurile, iar când simte presiunea crescând, este gata să bată în retragere, întorcând spatele câmpului de luptă. Însă nu va câștiga nimic dacă procedează astfel. El se află acolo unde mediul și apăsarea, provocată de împrejurări, îi dezvoltă punctele tari de caracter, puncte din care este nevoie să fie înlăturată asprimea, pentru a putea deveni rafinat și superior. În ce-l privește, nu-și va îndepărta defectele din caracter fugind din fața probei la care este supus. Dacă ar pleca de la institut, nu-și va îndepărta sau birui defectele de caracter. Pentru a le învinge, are o lucrare de făcut, dacă vrea să fie numărat împreună cu cei ce vor sta fără vină înaintea tronului lui Dumnezeu, după ce vor fi trecut printr-un mare necaz și își vor fi spălat hainele caracterului, albindu-le în sângele Mielului. S-a hotărât ca noi înșine să le spălăm. Izvorul a fost pregătit cu un preț infinit, iar povara spălării rămâne asupra noastră, care suntem nedesăvârșiți înaintea lui Dumnezeu. Domnul nu Se oferă să îndepărteze aceste pete de necurăție fără ca și noi să facem ceva. Trebuie să ne spălăm veșmintele în sângele Mielului. Ne putem prinde de meritele sângelui lui Hristos prin credință, iar prin harul și puterea Sa ne putem învinge greșelile, păcatele, nedesăvârșirile din caracter și putem ieși din luptă victorioși, după ce ne vom fi spălat astfel veșmintele în sângele Mielului.
Dr. B. ar trebui să caute să adauge zilnic la cunoștințele pe care le-a dobândit și să cultive politețea și rafinamentul comportamentului său. În discuțiile pe care le poartă în salonul de consultații, el poate coborî cu multă ușurință la un nivel scăzut; pacienții aceștia nu au o influență care să înalțe. Ar trebui să nu uite că intră în legătură cu tot felul oameni și că impresiile pe care le lasă se vor răspândi și în alte state, lucru care se va răsfrânge asupra institutului. A avea de-a face cu bărbați și femei a căror minte și al căror trup sunt atinse de boală este o lucrare frumoasă. Medicii de la institut au nevoie de multă înțelepciune pentru a vindeca trupul prin minte. Însă puțini își dau seama ce putere are mintea asupra trupului. O mare parte dintre bolile care afectează omenirea își au sursa în minte și nu pot fi vindecate decât prin restabilirea sănătății mintale. Cei care sunt bolnavi mintal sunt cu mult mai mulți decât ne imaginăm. Suferința psihică provoacă multora dispepsia, căci amărăciunea care cuprinde mintea are o influență paralizantă asupra organelor digestive.
-184-
Pentru a ajunge la inima acestui tip de pacienți, medicul trebuie să aibă discernământ, răbdare, bunătate și iubire. Un suflet îndurerat, suferind și o minte descurajată au nevoie de un tratament blând, acești oameni putând fi vindecați printr-o adâncă simpatie. Medicii ar trebuie mai întâi să le câștige încrederea și să-i îndrepte apoi către Medicul a toate vindecător. Dacă mintea lor poate fi dirijată către Purtătorul de poveri și ei pot avea credință că El Își va manifesta interesul pentru ei, vindecarea trupului și a minții lor bolnave este un lucru sigur.
Alte instituții de sănătate privesc cu pizmă la Institutul de Sănătate din Battle Creek. Acestea lucrează după principiile lumii, în timp ce managerii de la Institutul de Sănătate lucrează după principiile religiei, recunoscându-L pe Dumnezeu ca proprietar. Ei nu lucrează numai pentru mijloace materiale, în mod egoist, ci pentru Hristos și oameni. Ei caută să binecuvânteze persoanele suferinde, să vindece mintea afectată și de asemenea trupul cuprins de durere, călăuzindu-i pe cei bolnavi la Hristos, Prietenul credincioșilor. Ei nu lasă religia deoparte, ci își pun încrederea în Dumnezeu și se declară dependenți de El. Cei bolnavi sunt îndrumați către Isus. După ce medicii au făcut ce au putut pentru bolnavi, Îl roagă pe Dumnezeu să lucreze și să se alăture eforturilor lor pentru a restabili sănătatea bolnavilor suferinzi. El a făcut acest lucru în unele cazuri ca răspuns la rugăciunea credinței. Și va continua să o facă, dacă vor fi credincioși și își vor pune încrederea în El. Institutul de Sănătate va fi încununat de succes, pentru că Dumnezeu îl sprijină. Și dacă binecuvântările Sale vor însoți institutul, acesta va prospera și va constitui mijlocul prin care se va face mult bine. Alte instituții sunt conștiente că la institutul nostru există un standard înalt în ce privește influența morală și religioasă. Ei văd că directorii lui nu sunt înrâuriți de principii egoiste, lumești și sunt invidioși datorită influenței sale ca autoritate și prestigiu.
-185-
Primejdia aplauzelor
Mi s-a arătat că trebuie să acționăm cu foarte mare atenție, chiar atunci când este necesar să ridicăm o povară a deprimării care apasă bărbați și femei, pentru ca aceștia să nu se sprijine pe propria lor înțelepciune și să nu uite să depindă numai de Dumnezeu. Nu este prudent să vorbim în mod apreciativ despre persoane sau să ridicăm în slăvi calitățile unui slujitor al lui Hristos. În ziua lui Dumnezeu, foarte mulți vor fi puși în cumpănă și vor fi găsiți ușori din pricina înălțării lor. Aș dori să-i avertizez pe frații și surorile mele să nu aducă niciodată cuvinte măgulitoare înaintea oamenilor din pricina calităților lor; căci ei nu pot face față acestui lucru. Eul este înălțat cu ușurință și, ca o consecință, persoanele își pierd cumpătul. Și iarăși, le spun fraților și surorilor mele, dacă vreți să aveți sufletele nemânjite de sângele vreunui om, nu măguliți, nu lăudați niciodată eforturile bieților muritori; căci acest lucru poate fi spre ruina lor. Nu este prudent ca prin cuvintele sau faptele noastre să ridicăm în slăvi pe vreun frate sau vreo soră, oricât de umilă ar putea fi în aparență purtarea lor. Dacă ei au într-adevăr acel spirit blând și smerit pe care îl prețuiește Dumnezeu, ajutați-i să și-l păstreze. Acest lucru nu se va înfăptui criticându-i și nici neglijând să apreciem în mod corect care este adevărata lor valoare. Însă există puțini care pot primi laudele fără ca acest lucru să le dăuneze.
Unii pastori înzestrați care predică acum adevărul prezent iubesc consimțământul ascultătorilor. Aplauzele îi stimulează ca paharul de vin pe alcoolic. Plasați-i pe acești pastori într-o comunitate mică, o comunitate care nu promite o stare deosebită de agitație și care nu opune o rezistență hotărâtă și veți vedea cum își pierd interesul și zelul și vor apărea tot atât de apatici în lucrare ca și un alcoolic, când este lipsit de păhărelul lui. Acești oameni nu vor deveni lucrători adevărați, practici, până nu vor învăța să lucreze fără starea emoțională produsă de aplauze.
-186-
Lucrarea pentru cei greșiți
Frații C. și D. au greșit în unele privințe, când s-au ocupat de probleme ale comunității din Battle Creek. Ei au acționat prea mult după propriul lor spirit și nu au depins în întregime de Dumnezeu. Ei nu au reușit să-și îndeplinească datoria, neconducând comunitatea la Dumnezeu, Izvorul de apă vie, unde puteau găsi ceea ce le lipsea și totodată satisface sufletele însetate. Ei nu au considerat de cea mai mare importanță influența înnoitoare, sfințitoare a Duhului Sfânt, care dă pace și speranță conștiinței tulburate și restabilește sănătatea și fericirea în suflet. Obiectivul bun pe care l-au avut în vedere nu a fost atins. Acești frați au manifestat în mod excesiv un spirit de critică rece la examinarea persoanelor care s-au prezentat pentru a deveni membri ai bisericii. Spiritul de a plânge cu cei ce plâng și de a se bucura împreună cu cei ce se bucură nu a fost în inimile acestor frați slujitori așa cum ar fi trebuit să fie.
Hristos S-a identificat cu nevoile oamenilor. Necesitățile lor, suferințele lor erau ale Sale. El spune: “Am fost flămând, și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut; am fost străin, și M-ați primit; am fost gol, și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav, și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine.” Robii lui Dumnezeu ar trebui să aibă inimi pline de afecțiune adâncă și dragoste sinceră pentru urmașii lui Hristos. Ar trebui să dea pe față acel interes profund pe care îl evidențiază Hristos prin grija păstorului pentru oaia pierdută; ei ar trebui să urmeze exemplul dat de Hristos și să manifeste aceeași compasiune și blândețe, aceeași dragoste gingașă, plină de milă, pe care le-a arătat El față de noi.
-187-
Marile puteri morale ale sufletului sunt credința, nădejdea și iubirea. Dacă acestea sunt inactive, un slujbaș poate fi neîncetat plin de zel și sinceritate, însă lucrarea sa nu va fi primită de Dumnezeu și nu poate face bine bisericii. Un pastor al lui Hristos, care duce poporului mesajul solemn din partea lui Dumnezeu, ar trebui să acționeze întotdeauna după dreptate, să iubească îndurarea și să umble cu smerenie înaintea lui Dumnezeu. Duhul lui Hristos, aflat în inima sa, va determina fiecare putere a sufletului să hrănească și să protejeze fiecare oaie de pe pajiștea Lui, ca un păstor sincer și credincios. Iubirea este lanțul de aur care leagă inimile credincioase una de alta în legături ale prieteniei de bunăvoie, ale gingășiei și consecvenței în credință; care, de asemenea, leagă sufletul de Dumnezeu. Există însă negreșit o lipsă de iubire, compasiune și gingășie plină de îndurare între frați. Servii lui Hristos sunt prea reci și lipsiți de inimă. Inimile lor nu sunt aprinse în întregime de compasiune delicată și iubire sinceră. Consacrarea cea mai curată și mai înaltă față de Dumnezeu este aceea care se manifestă prin dorințele și eforturile cele mai susținute de a câștiga suflete pentru Hristos. Motivul pentru care pastorii care predică adevărul prezent nu au un succes mai mare este acela că le lipsesc într-o mare măsură credința, speranța și iubirea. Avem de întâmpinat și de suportat munci și conflicte, fapte ale tăgăduirii de sine și tainice încercări ale inimii. Vor fi întristări și lacrimi pentru păcatele noastre; vor fi lupte neîntrerupte și vegheri, toate amestecate cu remușcări și rușine din pricina nedesăvârșirii noastre.
Servitorii crucii scumpului nostru Mântuitor să nu-și uite experiența în aceste lucruri, ci să-și aducă mereu aminte că nu sunt altceva decât niște oameni, supuși greșelii și cu aceleași pasiuni ca și frații lor; și că, dacă își ajută frații, trebuie să persevereze în eforturile lor de a le face bine, având inimile umplute cu milă și iubire. Ei trebuie să ajungă la inimile fraților lor și să-i ajute acolo unde aceștia sunt slabi și au cel mai mult nevoie de ajutor. Cei ce lucrează în cuvânt și învățătură ar trebui să-și zdrobească propriile lor inimi împietrite, mândre și necredincioase, dacă vor să vadă petrecându-se același lucru și în frații lor. Hristos a făcut totul pentru noi, pentru că suntem neajutorați; eram încătușați în lanțurile întunericului, păcatului și disperării și, prin urmare, nu putem face nimic pentru noi înșine. Prin exercitarea credinței, speranței și iubirii, ajungem tot mai aproape de standardul sfințeniei desăvârșite. Frații noștri simt aceeași nevoie de ajutor plin de îndurare pe care am simți-o noi. Nu ar trebui să-i împovărăm cu critici inutile, ci să lăsăm ca iubirea lui Hristos să ne determine să fim plini de compasiune și tandrețe, pentru a putea plânge pentru cei greșiți și care s-au îndepărtat de Dumnezeu. Un suflet are o valoare infinită. Aceasta nu poate fi estimată decât prin prețul plătit pentru răscumpărarea lui. Calvarul! Calvarul! Calvarul va lămuri adevărata valoare a unui suflet!
-188-
Școala de Sabat
Evlavia vie este un principiu care trebuie cultivat. Puterea lui Dumnezeu poate împlini pentru noi ceea ce nu vor reuși toate metodele din lume. Perfecțiunea caracterului creștin depinde în întregime de harul și tăria pe care nu le găsim decât în Dumnezeu. Fără puterea harului asupra inimii, putere care să ne ajute în eforturile noastre și să ne sfințească lucrările, nu vom reuși să salvăm nici sufletele noastre, nici pe alte altora. Sistemul folosit și ordinea sunt extrem de importante, însă nimeni să nu-și facă impresia că acestea vor împlini lucrarea fără ca harul și puterea lui Dumnezeu să atingă mintea și inima. Inima și firea pământească vor da greș în rutina rânduielilor și în împlinirea planurilor noastre, dacă puterea lui Dumnezeu nu inspiră și nu dă curajul de a lucra.
Fratele E. a făcut școala de Sabat din Battle Creek principala mare temă de interes. Ea a absorbit mintea celor tineri, în timp ce alte îndatoriri religioase au fost neglijate. Adesea, după încheierea școlii de Sabat, dirigintele, un grup de instructori și un număr destul de mare de elevi se întorceau acasă pentru a se odihni. Ei simțeau că povara lor pentru acea zi se sfârșise și că nu mai aveau alte îndatoriri. Când clopoțelul suna pentru ora de serviciu divin public și oamenii își părăseau căminele pentru a merge la casa de rugăciune, se întâlneau cu mulți participanți ai școlii de Sabat care mergeau acasă. Și oricât de importantă era întrunirea, interesul multor participanți la școala de Sabat n-a putut fi trezit pentru a simți plăcere față de învățăturile date de pastor cu privire la subiecte importante din Biblie. În timp ce mulți copii nu participau la serviciul public, unii dintre aceia care rămâneau nu beneficiau de avantajele cuvântului adresat; căci simțeau că această lucrare era o povară obositoare.
Va continua.