Continuare.
Cazul acesta este pentru învățătura noastră. Medicii care doresc să aibă succes în tratarea bolii ar trebui să știe cum să lucreze pentru o minte îmbolnăvită. Ei pot avea o influență puternică înspre bine, dacă își pun toată încrederea în Dumnezeu. Unii bolnavi au nevoie să fie eliberați de durere înainte ca mintea să poată fi activă. După ce corpul a fost eliberat de durere, adesea, medicul poate face apel cu mult mai mult succes la conștiință, și inima va fi mai deschisă la influențele adevărului. Pentru cei de la Institutul de Sănătate există pericolul de a pierde din vedere obiectivul pentru care adventiștii de ziua a șaptea au întemeiat o asemenea instituție și de a lucra din perspectiva pe care o au cei lumești, luând ca model alte instituții.
Institutul de Sănătate nu a fost întemeiat cu scopul de a obține bani, deși banii sunt necesari pentru a susține cu succes această instituție. Trebuie ca toți să practice economia în ce privește cheltuirea fondurilor, pentru ca banii să nu fie folosiți în mod inutil. Însă ar trebui să existe suficiente fonduri pentru a investi în toate mijloacele utilitare care să ușureze munca asistenților, dar mai cu seamă cea a medicilor. Iar administratorii institutului ar trebui să profite de orice înlesniri care vor ajuta la tratarea cu succes a pacienților.
-170-
Pacienții ar trebui să fie tratați cu cea mai mare compasiune și gingășie. Și cu toate acestea, medicii ar trebui să fie fermi și când îi tratează pe cei bolnavi, să nu se lase manipulați de ei. Fermitatea din partea medicilor este necesară pentru binele pacienților. Însă ea ar trebui amestecată cu o politețe respectuoasă. Nici un medic și nici un asistent nu ar trebui să se certe cu un pacient, să folosească vorbe aspre, supărătoare sau chiar dintre cele mai puțin deranjante, oricât de provocator ar putea fi pacientul.
Unul dintre marile obiective ale Institutului nostru de Sănătate este acela de a îndruma sufletele bolnave de păcat către marele Medic, adevăratul Izvor de tămăduire, și de a le atrage atenția asupra necesității de a face o reformă dintr-o perspectivă religioasă, pentru a nu mai călca Legea lui Dumnezeu prin îngăduințe păcătoase. Dacă simțul moral al celor bolnavi poate fi trezit și ei văd că păcătuiesc împotriva Creatorului lor, aducând boala asupra lor și îngăduindu-și poftele și pasiunile înjositoare, când vor părăsi Institutul de Sănătate, nu-și vor părăsi și principiile, ci și le vor lua cu ei și vor fi adevărați reformatori ai sănătății în cămin. Dacă este trezită sensibilitatea morală, pacienții vor fi animați de hotărârea de a-și împlini convingerile venite din conștiință, iar dacă vor vedea adevărul, îl vor respecta. Vor avea independența reală și nobilă de a practica adevărurile la care subscriu. Iar dacă mintea este împăcată cu Dumnezeu, condițiile vor fi mai bune pentru bunăstarea trupească.
Cea mai mare responsabilitate îi revine bisericii din Battle Creek, aceea de a trăi și umbla în lumină și de a-și păstra simplitatea și a rămâne despărțiți de lume, pentru ca influența lor să vorbească de la sine cu putere de convingere celor străini de adevăr care participă la adunările noastre. Dacă biserica din Battle Creek este un corp lipsit de viață, plin de mândrie, înălțat mai presus de simplitatea adevăratei evlavii și înclinând către lume, influența ei va fi aceea de a risipi de la Hristos și de a face absolut neputincioase adevărurile esențiale, solemne ale Bibliei. Membrii acestei comunități au ocazia de a beneficia de prelegeri ținute de medicii de la Institutul de Sănătate. Ei pot obține informații despre marele subiect al reformei sănătății, dacă doresc acest lucru. Însă comunitatea din Battle Creek, care mărturisește apăsat despre adevăr, este cu mult în urma altor comunități care nu au fost binecuvântate cu avantajele pe care le-au avut cei de aici. Neglijarea celor din comunitate de a trăi la înălțimea luminii pe care au avut-o despre reforma sănătății este o descurajare pentru medicii și prietenii Institutului de Sănătate. Dacă biserica ar manifesta un interes mai mare față de reformele pe care Însuși Dumnezeu le-a adus înaintea lor pentru a-i pregăti pentru venirea Sa, influența lor ar fi de zece ori mai mare decât cea de acum.
-171-
Mulți dintre cei care declară că au credință în Mărturii trăiesc în starea de neglijare a luminii ce a fost dată. Reforma privind îmbrăcămintea este tratată de unii cu o mare indiferență și de alții cu dispreț, pentru că de ea este prinsă o cruce. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această cruce. Este exact ceea ce ne trebuie pentru a deosebi și despărți de lume poporul care păzește poruncile lui Dumnezeu. Reforma în îmbrăcăminte ne vorbește tot așa cum făcea acest lucru panglica albastră pentru vechiul Israel. Cei mândri și cei care nu au deloc iubire pentru adevărul sacru, care îi va despărți de lume, o vor arăta prin faptele lor. Dumnezeu, în providența Sa, ne-a dat lumina reformei sănătății pentru a o putea înțelege în toate aspectele ei, pentru a urma lumina pe care o aduce cu sine și, raportându-ne corect la viață, pentru a avea sănătate ca să-L putem slăvi pe Dumnezeu și să fim o binecuvântare pentru alții.
În general, membrii comunității din Battle Creek nu au sprijinit institutul prin exemplul lor. Ei nu au onorat lumina reformei sănătății, ducând-o spre împlinire în familiile lor. Boala care s-a abătut asupra multor familii din Battle Creek nu ar fi existat, dacă ar fi urmat lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu. Asemenea Israelului din vechime, ei au nesocotit lumina și nu au considerat necesar să-și înfrâneze apetitul. Copiii lui Israel voiau să mănânce carne și spuneau cum spun mulți în zilele noastre: “Vom muri fără carne”. Dumnezeu a dat carne Israelului răzvrătit, dar blestemul Său a fost asupra lui. Au murit mii dintre ei pe când carnea pe care o poftiseră era încă între dinții lor. Avem exemplul Israelului din vechime și avertizarea de a nu face ca ei. Istoricul necredinței și răzvrătirii este lăsat în raportul biblic ca o avertizare deosebită că nu ar trebui să urmăm exemplul lor de a murmura împotriva cerințelor lui Dumnezeu. Cum putem trece mai departe atât de indiferenți, alegând propria noastră cale, privind acolo unde vor ochii noștri și îndepărtându-ne din ce în ce mai mult de Dumnezeu, cum au făcut-o și evreii? Dumnezeu nu poate face lucruri mari pentru poporul Său din pricina împietririi inimii lor și necredinței păcătoase.
-172-
Dumnezeu nu datorează respect nici unei persoane; însă, în fiecare generație, cei care se tem de Domnul și lucrează cu dreptate sunt primiți de El, câtă vreme cei care sunt cârtitori, necredincioși și răzvrătiți nu vor căpăta favoarea Sa și nici binecuvântările făgăduite acelora care iubesc adevărul și umblă în el. Cei care au lumina și nu o urmează, trecând cu vederea cerințele lui Dumnezeu, vor descoperi că binecuvântările lor vor fi preschimbate în blesteme, iar îndurările de care s-ar fi bucurat, în judecăți. Dumnezeu dorește ca noi să învățăm umilința și supunerea pe măsură ce citim istoria Israelului antic, care a fost poporul Său ales, deosebit, dar care și-a provocat singur distrugerea pentru că a urmat propria lui cale.
Religia Bibliei nu se aplică în detrimentul sănătății corpului sau minții. Influența Duhului lui Dumnezeu este cel mai bun medicament care poate fi primit de un bărbat sau o femeie bolnavă. Cerul este numai sănătate de la un capăt la altul; și cu cât bolnavul credincios se lasă pătruns mai mult de influențele cerești, cu atât este mai sigură însănătoșirea sa. La alte instituții medicale se încurajează distracțiile, teatrul și dansul pentru a stârni o stare de excitație, dar aceste lucruri sunt înfricoșătoare în ce privește rezultatul obținut sub aspect religios. Teoria dr. Jackson cu privire la acest lucru nu este numai eronată, dar și periculoasă. Chiar și așa, el a exprimat aceasta într-un asemenea mod, încât, dacă instrucțiunile sale ar fi luate în seamă, pacienții ar fi făcuți să creadă că însănătoșirea lor depinde de faptul ca ei să aibă cât mai puține gânduri despre Dumnezeu și cer. Este adevărat că există persoane cu mintea necumpănită, care își imaginează că sunt foarte religioase și care își impun postul și rugăciunea în detrimentul sănătății. Aceste suflete se lasă amăgite de bunăvoie. Dumnezeu nu a cerut de la ele așa ceva. Au o neprihănire fariseică, izvorâtă de la ele însele, nu de la Hristos. Se încred în propriile lor fapte bune pentru mântuire și caută să cumpere Cerul prin lucrări meritorii, care le aparțin, în loc să se încreadă, așa cum ar trebui s-o facă orice păcătos, numai în meritele unui Mântuitor răstignit și înviat din morți. Hristos și adevărata evlavie vor constitui astăzi și întotdeauna sănătate pentru corp și tărie pentru suflet.
-173-
Norul care s-a așezat deasupra Institutului nostru de Sănătate se ridică, iar binecuvântarea lui Dumnezeu a însoțit eforturile făcute, pentru a-l așeza pe un temei solid, corect și de a îndrepta greșelile acelora care au adus prin necredincioșie o mare rușine asupra lui și descurajare peste prietenii săi de pretutindeni.
Cei care au oferit, spre folosirea în scopurile caritabile ale institutului, dobânzile sau dividendele acțiunilor lor au făcut o faptă nobilă, pentru care își vor primi răsplata. Toți aceia care nu au făcut o donație și pot s-o facă ar trebui, cu prima ocazie, să doneze totul sau o parte, după cum au procedat cei mai mulți dintre acționari. Iar pe măsură ce crește folosința acestei instituții și interesul manifestat pentru ea, toți, și mai ales cei ce nu au făcut-o încă, ar trebui să continue să cumpere acțiuni.
Am văzut că exista un surplus de mijloace materiale între cei din poporul nostru, mijloace dintre care o parte ar trebui folosită pentru Institutul de Sănătate. Am văzut, de asemenea, că în poporul nostru există mulți oameni săraci de toată isprava, bolnavi și suferinzi, care au tot sperat la un ajutor din partea institutului, dar care nu pot achita prețurile obișnuite pentru întreținere și tratament. În ultimii trei ani, institutul s-a luptat din greu cu datoriile și nu a putut trata pacienții într-o măsură acceptabilă fără achitarea în întregime a plății. Ar fi un lucru plăcut înaintea lui Dumnezeu dacă poporul nostru ar cumpăra cu dărnicie acțiuni ale institutului — toți cei care își pot permite s-o facă — pentru a-l ajuta să ajungă în măsură să-i ajute pe săracii umili și vrednici ai lui Dumnezeu. Legat de aceasta, am văzut că Hristos Se identifică cu oamenii suferinzi și că tot ceea ce avem privilegiul de a face chiar și pentru cel mai neînsemnat dintre copiii Săi, pe care El îi numește frați, Îi facem Fiului lui Dumnezeu.
-174-
“Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniți binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncare; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în închisoare și ați venit pe la Mine’. Atunci cei drepți Îi vor răspunde: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând și ți-am dat să mănânci? Sau fiindu-ți sete, și ți-am dat de băut? Când Te-am văzut noi străin, și Te-am primit? Sau gol, și Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniță și am venit pe la Tine?’ Drept răspuns, Împăratul le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut’. Apoi va zice celor de la stânga Lui: ‘Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui! Căci am fost flămând, și nu Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete, și nu Mi-ați dat să beau; am fost străin, și nu M-ați primit; am fost gol, și nu M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și în temniță, și n-ați venit pe la Mine’. Atunci Îi vor răspunde și ei: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-ți sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu ți-am slujit?’ Și El, drept răspuns, le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le-ați făcut’. Și aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei neprihăniți vor merge în viața veșnică”.
Ridicarea Institutului de Sănătate din starea sa decăzută din toamna anului 1869 la condiția sa prosperă și promițătoare de acum a reclamat sacrificii și eforturi, despre care prietenii săi de pretutindeni nu știu decât prea puțin. Apoi, a avut o datorie de treisprezece mii de dolari și numai opt pacienți plătitori. și, ceea ce era mai rău, calea urmată de foștii manageri fusese de o așa natură, încât i-a descurajat pe prietenii săi până în punctul în care aceștia să nu mai aibă curajul de a furniza mijloace pentru lichidarea datoriei sau să recomande celor bolnavi să devină clienți ai institutului. Acesta a fost momentul descurajant în care soțul meu a decis în mintea sa că bunurile institutului trebuie să fie vândute pentru a plăti datoriile, iar restul, după achitarea datoriilor, să fie returnat acționarilor, proporțional cu numărul de acțiuni deținut de fiecare. Într-o dimineață însă, în timpul rugăciunii de la altarul familial, Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lui, în vreme ce se ruga pentru călăuzire divină în chestiuni legate de institut, și a exclamat, plecat pe genunchi: “Domnul va apăra fiecare cuvânt pe care l-a rostit în viziunea despre Institutul de Sănătate; acesta va fi ridicat din starea sa de decădere și va prospera într-un mod strălucit.”
-175-
Din acel moment, ne-am apucat cu stăruință de lucrare și am muncit cot la cot pentru institut, pentru a șterge influența oamenilor egoiști care au adus rușine asupra lui. Am dăruit din mijloacele noastre, stabilind astfel un exemplu pentru alții. Am încurajat economia și sârguința din partea tuturor celor care aveau de-a face cu institutul și am insistat ca medicii și asistenții să lucreze din greu pentru o remunerație mică, până când institutul avea să capete iarăși întreaga încredere a poporului nostru. Am dat o mărturie clară împotriva manifestării egoismului tuturor celor care aveau legătură cu institutul, am dat sfaturi și am mustrat nedreptățile. Am știut că Institutul de Sănătate nu avea să reușească decât dacă binecuvântarea Domnului rămânea asupra lui. Dacă binecuvântarea l-ar însoți, prietenii cauzei ar avea încredere că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu și ar simți că este sigur să doneze mijloace materiale pentru a face din ea o întreprindere vie, pentru a putea împlini planul lui Dumnezeu.
Medicii și unii asistenți s-au apucat cu seriozitate de lucru. Au lucrat din greu, sub apăsarea unor mari descurajări. Doctorii Ginley, Chamberlain și Lamson au lucrat cu putere și sârguință, în schimbul unui salariu mic, pentru a zidi această instituție care se prăbușea. și, slavă lui Dumnezeu, datoria a fost returnată și au fost acoperite sume suplimentare pentru găzduirea pacienților. Tirajul revistei Health Reformer, care stă chiar la temelia succesului institutului, a fost dublat, iar aceasta a devenit o publicație vie. Încrederea în institut a fost pe deplin restabilită în mintea celor mai mulți din poporul nostru și au fost pacienți aproape tot timpul anului care au putut fi bine găzduiți și tratați cum se cuvine de către medicii noștri.
-176-
Este un lucru profund regretabil că primii manageri ai institutului au condus într-un mod în care aproape l-au copleșit cu datorii și descurajare. Însă pierderile financiare pe care le-au resimțit și regretat acționarii au fost mici în comparație cu munca, încurajările și grija pe care le-am purtat eu și soțul meu, fără plată, și pe care, de asemenea, le-au dus medicii și asistenții, în schimbul unor salarii mici. Am luat acțiuni ale institutului în valoare de o mie cinci sute de dolari, care ne-au fost “repartizate”, dar care nu reprezintă decât o mică despăgubire în comparație cu oboseala la care am fost supuși din pricina managerilor nepăsători de la început. Însă acum, când institutul se bucură de reputație și de sprijin din partea clientelei sale, valorează mai mult decât toți banii investiți și pentru că greșelile inițiale au fost îndreptate, cei care și-au pierdut încrederea nu au nici o scuză dacă au prejudecăți. Și dacă vor mai manifesta lipsă de interes, aceasta va fi pentru că au ales să îmbrățișeze prejudecata mai degrabă decât să se lase călăuziți de rațiune.
În providența lui Dumnezeu, fratele A. și-a dăruit puterea și interesul său Institutului de Sănătate. A manifestat un interes lipsit de egoism pentru înaintarea treburilor institutului și nu s-a cruțat sau favorizat pe sine. Dacă va fi dependent de Dumnezeu și va face din El tăria și sfătuitorul său, va putea fi o binecuvântare pentru medici, asistenți și pacienți. El și-a legat propriile interese de tot ceea ce ține de institut și a fost o binecuvântare pentru alții prin aceea că a purtat cu voioșie poveri care nu au fost nici puține, nici ușoare. I-a binecuvântat pe alții, iar aceste binecuvântări se vor răsfrânge apoi asupra sa.
Însă fratele A. se află în pericolul de a lua asupra sa poveri pe care pot și ar trebui să le poarte alții. Nu ar trebui să se consume, făcând acele lucruri pe care le pot face alții, al căror timp este mai puțin prețios. Ar trebui să acționeze ca director și supraveghetor.
-177-
Ar trebui să-și păstreze forțele pentru ca, prin judecata sa întemeiată pe experiență, să le poată spune altora ce să facă. Acest lucru este necesar ca să-și poată menține o poziție influentă la institut. Experiența sa de a conduce cu înțelepciune și economie este prețioasă. El este însă în pericol de a-și lipsi familia de atenția sa într-o prea mare măsură, de a ajunge prea mult absorbit de institut și de a lua prea multe poveri asupra lui, așa cum a făcut și soțul meu. Interesul soțului meu pentru Institutul de Sănătate, pentru Asociația Editorială și în general pentru cauză a fost atât de mare, încât s-a prăbușit și a fost nevoit să se retragă pentru un timp din lucrare, pe când, dacă ar fi făcut mai puțin pentru aceste instituții și și-ar fi împărțit interesul între acestea și familia sa, nu ar fi fost solicitat neîncetat într-o singură direcție și și-ar fi păstrat puterile pentru a-și continua lucrarea fără întrerupere. Fratele A. este omul potrivit la locul potrivit. Însă el nu trebuie să procedeze ca soțul meu, chiar dacă lucrurile nu sunt într-o stare atât de prosperă ca atunci când și-ar fi consacrat toate forțele pentru ele. Dumnezeu nu cere nici soțului meu, nici fratelui A. să se priveze de bucuria părtășiei familiale, să se rupă de cămin și familie, fie și pentru binele acestor instituții importante.
În timpul ultimilor trei sau patru ani, au fost mai mulți care au manifestat interes pentru Institutul de Sănătate și au făcut eforturi pentru a-l aduce într-o stare mai bună. Unora însă le-au lipsit discernământul și experiența. Atâta timp cât fratele A. acționează fără egoism și se prinde de Dumnezeu, El îi va fi ajutor și sfătuitor.
Medicii de la Institutul de Sănătate nu ar trebui să se simtă constrânși să facă lucrarea pe care o pot înfăptui asistenții. Ei nu ar trebui să acorde asistență în camera de baie sau în camera de gimnastică, risipindu-și vitalitatea, făcând ceea ce ar putea face alții. Nu ar trebui să se ducă lipsă de asistenți care să îngrijească de bolnavi și să vegheze asupra celor slăbiți care au nevoie de supraveghetori. Medicii ar trebui să-și păstreze energia pentru împlinirea cu succes a îndatoririlor lor profesionale. Ei ar trebui să le spună altora ce să facă. Dacă nu sunt persoane în care pot avea încredere să facă aceste lucruri, ar trebui angajați oameni potriviți, instruiți cum se cuvine și remunerați corespunzător serviciilor aduse.
-178-
Nimeni nu ar trebui angajat ca lucrător în afară de aceia care vor lucra fără egoism în interesul institutului; iar aceștia ar trebui să fie bine plătiți pentru serviciile lor. Ar trebui să existe suficientă mână de lucru, mai ales în timpul sezonului de vară, când sunt mulți bolnavi, astfel încât nimeni să nu fie nevoit să lucreze în exces. Institutul de Sănătate a trecut peste încurcăturile sale, depășindu-le; iar medicii și asistentele nu ar trebui să fie constrânși să lucreze atât de mult și să sufere atât din pricina privațiunilor ca atunci când institutul era greu apăsat din cauza oamenilor necredincioși care aproape că l-au prăbușit la pământ.
Mi s-a arătat că medicii de la institutul nostru ar trebui să fie bărbați și femei cu credință și spiritualitate. Ei ar trebui să-și pună toată încrederea în Dumnezeu. La institut vin mulți oameni care și-au provocat, prin propriile lor îngăduințe păcătoase, boli de aproape orice tip. Aceștia nu merită compasiunea pe care o pretind adesea. Și este foarte greu pentru medici să consacre timp și energie acestor persoane decăzute fizic, mintal și moral. Există însă și unii care, din neștiință, au trăit încălcând legile organismului lor. Ei au lucrat într-un mod lipsit de cumpătare și au mâncat fără cumpătare, pentru că așa obișnuia lumea să facă. Unii au suferit multe din partea multor medici, dar nu au fost făcuți să se simtă mai bine, ci hotărât mai rău. În cele din urmă, ei ajung să fie rupți de ocupația lor, de societate și de familiile lor și, ca o ultimă încercare, vin la Institutul de Sănătate cu speranța slabă de a găsi o oarecare ameliorare. Aceștia au nevoie de compasiune. Ei trebuie tratați cu cea mai mare gingășie și trebuie avut grijă să înțeleagă în mod clar care sunt legile care guvernează ființa lor, pentru a putea, încetând să le mai încalce și stăpânindu-se, să evite suferința și boala, prețul încălcării legilor firii.
Doctorul B. nu este întru totul apt să ocupe poziția de medic la institut. El vede bărbați și femei cu o constituție fizică distrusă, slabi din punct de vedere mintal și moral, și crede că tratarea unor astfel de cazuri este un timp pierdut. Se poate ca în multe cazuri să fie chiar așa. Dar nu ar trebui să ajungă descurajat și sătul de pacienții săi bolnavi și suferinzi. Nu ar trebui să-și piardă mila, compasiunea, răbdarea și să simtă că viața sa este prost folosită când lucrează pentru aceia care nu pot prețui niciodată serviciile pe care le primesc și care nu-și vor folosi puterile, dacă și le recapătă, pentru a binecuvânta societatea, ci vor urma același curs al îngăduinței plăcerilor proprii pe care l-au urmat până în momentul în care și-au pierdut sănătatea. Doctorul B. nu ar trebui să ajungă obosit sau descurajat. Ar trebui să-și amintească de Hristos, care a intrat în mod direct în legătură cu omenirea suferindă. Deși în multe cazuri cei afectați aduseseră boala asupra lor prin calea lor păcătoasă, încălcând legile firii, Isus a avut milă de slăbiciunea lor, iar când au venit la El cu boli dintre cele mai îngrozitoare, El nu a stat deoparte, de frică să nu Se contamineze; i-a atins și a poruncit bolii să cedeze.
Va continua.