Continuare.
Dacă fratele C. ar fi umblat în lumină în ultimii câțiva ani, ar fi simțit cât de prețioase sunt sufletele. Dacă ar fi cultivat iubirea față de adevăr, ar fi putut fi pregătit să-i învețe pe alții ce este adevărul. L-ar fi putut ajuta pe fratele D. B. în lucrarea sa, cu cortul. Ar fi putut ridica măcar poverile comunității de acasă. Dacă ar fi avut dragoste pentru frații săi și ar fi fost sfințit prin adevăr, ar fi putut fi un împăciuitor, în loc să fie unul care stârnește certuri, unul care, alături de celelalte dificultăți pe care le avea, l-a îndepărtat pe fratele A. B. de lângă fratele său în cel mai important moment, urmarea fiind că fratele D. B. a lucrat cu mult peste puterile lui. Chiar și așa, după ce fratele D. B. a făcut tot ce a putut, nu s-a împlinit lucrarea care ar fi putut fi făcută dacă exista în _____ un interes de a oferi ajutor atunci când era atât de multă nevoie de el. Asupra acelei comunități apasă o responsabilitate înfricoșătoare pentru că și-a neglijat datoria.
Mi s-a arătat că felul în care a procedat fratele X. când și-a împărțit averea între copiii lui a avut drept consecință faptul că a pus asupra lor o răspundere la care nu ar fi trebuit să renunțe. El vedea acum că rezultatul căii pe care a urmat-o nu a fost o creștere a afecțiunii copiilor săi. Ei nu s-au simțit obligați față de părinții lor pentru ceea ce au făcut pentru ei. Acești copii erau tineri și lipsiți de experiență. Nu erau pregătiți să poarte răspunderile puse asupra lor. Inimile le erau neconsacrate, iar ei își priveau adevărații prieteni ca fiind vrăjmași care țes uneltiri, în timp ce-i acceptau pe aceia care aduceau dezbinare între prieteni sinceri. Acești agenți ai lui Satana sugerau neîncetat idei false minților acestor tineri, iar inimile fraților și ale surorilor, ale tatălui și mamei erau pline de discordie.
-130-
Tatăl X. a făcut o greșeală. Dacă s-ar fi încrezut mai mult în soții fiicelor sale, care iubeau cu sinceritate adevărul, și dacă ar fi fost mai mult dispus să se lase ajutat de sfatul acestor bărbați cu experiență, ar fi fost aplanate mari greșeli. Dar așa reușește în general vrăjmașul să aducă lucrurile când este vorba de însușirea bunurilor materiale.
Dumnezeu a lăsat ca aceste cazuri să se producă pentru ca toți să poată vedea efectul amăgitor al bogățiilor asupra inimii. Deznodământul acestor cazuri, care este evident pentru toți, ar trebui să constituie o avertizare pentru tați, mame și copiii ambițioși. Cuvântul lui Dumnezeu definește lăcomia ca idolatrie. Este imposibil ca bărbații și femeile să țină Legea lui Dumnezeu și să iubească banii. Sentimentele inimii ar trebui orientate spre lucrurile cerești. Comoara noastră ar trebui să fie așezată în cer, căci acolo unde se află comoara noastră, acolo va fi și inima noastră.
-131-
Mărturie pentru comunitate. Numărul 22
O educație corectă
Cea mai frumoasă lucrare pe care și-au asumat-o vreodată bărbații și femeile este aceea de a se ocupa de mintea celor tineri. Trebuie avută grija cea mai mare în educarea tinerilor de a varia în așa fel modul de instruire, încât să activeze puterile înalte și nobile ale intelectului. Părinții și instructorii școlari pot fi cu siguranță considerați nepregătiți pentru educarea copiilor dacă nu au învățat mai întâi lecția stăpânirii de sine, a perseverenței, a îndelungii răbdări, a blândeții și iubirii. Ce poziție importantă pentru părinți, supraveghetori și învățători! Puțini sunt aceia care își dau seama care sunt nevoile vitale ale minții și cum să călăuzească intelectul în dezvoltare, gândurile aflate în schimbare și sentimentele tinerilor.
Există o vreme pentru pregătirea copiilor și o vreme pentru educarea tinerilor; și este esențial ca, în școală, ambele să se împletească într-o mare măsură. Copiii pot fi pregătiți pentru a sluji păcatului sau pentru a sluji neprihănirii. Educarea timpurie a tinerilor le modelează caracterele atât în viața lor laică, cât și în cea religioasă. Solomon spune: “Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, iar când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Această afirmație este categorică. Pregătirea pe care o recomandă Solomon are menirea de a îndruma, educa, dezvolta. Pentru ca părinții și învățătorii să facă această lucrare, trebuie să înțeleagă ei înșiși “calea” pe care trebuie să meargă un copil. Aceasta cuprinde mai mult decât a avea o cunoaștere desprinsă din cărți. Ea presupune tot ceea ce este bun, virtuos, drept și sfânt. Implică practicarea cumpătării, evlaviei, bunătății frățești, dragostea de Dumnezeu și a unuia față de celălalt. Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie să se acorde atenție educației fizice, intelectuale, morale și religioase a copiilor.
-132-
Educarea copiilor în cămin sau la școală nu ar trebui să fie asemenea dresării animalelor; căci copiii au o voință inteligentă, care ar trebui călăuzită în așa fel, încât să controleze toate puterile lor. Animalele trebuie să fie dresate, căci ele nu au judecată, intelect. Însă mintea omenească trebuie învățată să se autocontroleze. Trebuie educată să stăpânească întreaga ființă, în timp ce animalele sunt conduse de un stăpân și sunt învățate să îi fie supuse. Stăpânul este minte, judecată și voință pentru animalul său. Un copil poate fi astfel educat, încât să nu aibă, întocmai ca un animal, o voință proprie. Însăși individualitatea sa se poate topi în aceea a persoanei care îi supraveghează educația; voința lui, în toate intențiile și scopurile ei, este supusă voinței învățătorului.
Copiii care sunt educați astfel vor fi mereu lipsiți de energie morală și răspundere individuală. Ei nu au fost învățați să acționeze în virtutea rațiunii și principiului; voința lor a fost controlată de altcineva, iar mintea nu a fost solicitată pentru a se putea dezvolta și întări prin exercițiu. Ei nu au fost îndrumați și disciplinați conform constituției și calităților specifice ale minții lor, pentru a se folosi de cele mai mari puteri ale lor când este nevoie. Învățătorii nu ar trebui să se oprească aici, ci ar trebui să acorde o atenție deosebită cultivării facultăților intelectuale mai slabe, pentru ca toate puterile să poată fi puse la lucru și înălțate de la un nivel de tărie la altul, pentru ca mintea să poată obține dezvoltarea proporțională cuvenită.
Există multe familii cu copii care par a fi bine educați când se află sub disciplina de instruire; însă când sistemul care i-a ținut sub controlul unor reguli stabilite este desfăcut, ei par să fie incapabili de a gândi, acționa și decide singuri. Acești copii s-au aflat atât de mult timp sub regula de fier, neîngăduindu-li-se să gândească și să acționeze ei înșiși în acele lucruri în care era imperios necesar s-o facă, încât nu au deloc încredere în ei înșiși să facă mișcări după propria lor judecată și nu au o părere personală. Iar când pleacă de la părinții lor pentru a se descurca singuri, sunt ușor conduși în direcția greșită de către judecata altora. Caracterul lor nu este stabil. Nu li s-a solicitat propria judecată într-atât de mult și rapid pe cât era posibil și de aceea mintea lor nu a fost dezvoltată și întărită cum se cuvine. Ei s-au aflat atât de mult timp sub controlul absolut al părinților, încât se bizuie total pe aceștia; părinții lor sunt minte și judecată pentru ei.
-133-
Pe de altă parte, cei tineri nu ar trebui lăsați să gândească și să acționeze independent de judecata părinților și învățătorilor lor. Copiii ar trebui învățați să respecte judecata bazată pe experiență și să fie călăuziți de părinții și învățătorii lor. Ar trebui să fie educați în așa fel, încât mintea lor să fie unită cu mintea părinților și învățătorilor și instruiți într-un mod în care să poată vedea oportunitatea ascultării sfatului acestora. Iar când se vor desprinde din mâinile călăuzitoare ale părinților și învățătorilor, caracterele lor nu vor fi asemenea trestiei legănate de vânt.
Instruirea severă a tinerilor, fără a-i îndruma corect să gândească și să acționeze singuri, după cum le permite propria lor capacitate și particularitate a intelectului, pentru ca prin acest mijloc să poată avea o creștere a gândirii, simțământul respectului de sine și încrederea de a acționa după propria lor destoinicie, va da naștere întotdeauna unei categorii de persoane slabe în ce privește tăria intelectuală și morală. Iar când aceștia ies în lume pentru a acționa singuri, vor da la iveală faptul că au fost dresați ca animalele, nu educați. Voința lor, în loc să fie călăuzită, a fost silită să se supună prin disciplina aspră a părinților și învățătorilor.
Acei părinți și învățători care se laudă că au control total asupra minții și voinței copiilor care se află sub îngrijirea lor ar înceta să se mai laude dacă ar putea întrezări viețile viitoare ale copiilor care sunt astfel aduși la supunere, prin forță sau prin teamă. Aceștia sunt aproape complet nepregătiți să-și asume răspunderile aspre ale vieții. Când acești tineri nu mai sunt conduși de părinții și învățătorii lor și sunt siliți să gândească și să acționeze singuri, vor urma aproape sigur o cale greșită și vor ceda puterii ispitei. Ei nu vor încununa viața aceasta cu succes și aceleași lipsuri se văd în viața lor religioasă. Dacă instructorii de copii și tineret ar putea avea înaintea ochilor rezultatele disciplinei greșite pe care au practicat-o, și-ar schimba planul de educație. Acel grup de învățători care sunt satisfăcuți că au un control aproape total asupra voinței învățăceilor lor nu sunt profesorii cu cel mai mare succes, deși pe moment aparențele pot fi măgulitoare.
-134-
Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca o minte omenească să se afle complet sub stăpânirea alteia. Iar aceia care fac eforturi ca individualitatea elevilor să se disipeze într-a lor și să fie minte, voință și conștiință pentru ei își asumă răspunderi înfricoșătoare. În anumite ocazii, acești elevi pot trece drept soldați bine instruiți. Când constrângerea este însă îndepărtată, se va vedea că în ei există lipsa discernământului de a acționa independent, din principiu. Cei care își propun ca obiectiv să-și educe în așa fel elevii, încât aceștia să poată vedea și simți că stă în propria lor putere să devină bărbați și femei cu principii solide, calificați pentru orice poziție în viață, sunt cei mai folositori învățători, permanent încununați de succes. S-ar putea ca lucrarea lor să nu se arate avantajoasă în cea mai mare măsură pentru observatorii nepăsători, iar munca lor să nu fie prețuită tot atât de mult ca aceea a învățătorului care ține în stăpânire cu autoritate absolută mintea și voința elevilor săi, însă viețile viitoare ale învățăceilor vor arăta roadele pe care le aduce planul cel mai bun de educare.
Există pericolul ca atât părinții, cât și învățătorii să comande și să dicteze prea mult, în timp ce nu reușesc să comunice suficient cu copiii sau elevii lor. Adesea sunt prea rezervați și își exercită autoritatea într-un mod rece, lipsit de simpatie, care nu poate câștiga inimile copiilor și elevilor lor. Dacă ar vrea să-i strângă pe copii mai aproape de ei și să le arate că îi iubesc și ar manifesta interes față de toate eforturile lor și chiar pentru jocurile lor, fiind chiar uneori un copil printre copii, i-ar face pe aceștia foarte fericiți și le-ar câștiga dragostea și încrederea. și astfel, mai degrabă ar respecta și iubi acești copii autoritatea părinților și învățătorilor.
-135-
Obiceiurile și principiile unui învățător ar trebui să fie privite ca fiind de o importanță mai mare chiar decât calificarea sa literară. Dacă este un creștin sincer, va simți necesitatea de a avea un interes egal pentru educația fizică, intelectuală, morală și spirituală a elevilor săi. Pentru a exercita o influență corectă, el ar trebui să aibă un control perfect asupra propriei persoane, iar inima sa să fie plină de iubire pentru elevii săi, lucru care se va vedea în privirile, cuvintele și faptele lui. Ar trebui să aibă tărie de caracter și atunci va putea modela mintea elevilor lui și îi va putea instrui de asemenea și în celelalte materii. Educația timpurie a tinerilor modelează în general caracterele lor pentru toată viața. Cei care se ocupă de tineri ar trebui să aibă grijă să stimuleze toate calitățile minții, pentru a putea ști mai bine cum să îi dirijeze puterile, încât să fie puse la lucru spre obținerea celor mai bune rezultate.
Închiși cu forța în școală
Sistemul educațional continuat de-a lungul multor generații a fost distructiv în ce privește sănătatea și chiar viața. Mulți copii au petrecut cinci ore zilnic în săli de clasă neventilate cum se cuvine sau insuficient de mari pentru confortul școlarilor. Aerul în asemenea încăperi se transformă curând în otravă pentru plămânii care îl inhalează. Copiii mici, ale căror membre și mușchi nu sunt puternici și al căror creier este nedezvoltat, au fost ținuți închiși spre răul lor. S-o spunem din capul locului — unii abia se țin în viață. Faptul că sunt închiși zi de zi în școală îi face agitați și bolnăvicioși. Trupurile lor ajung pipernicite din pricina stării de epuizare a sistemului nervos. Iar dacă flacăra vieții se stinge, părinții și învățătorii nu sunt de părere că au avut o influență directă în suprimarea scânteii de viață. Când stau lângă mormintele copiilor lor, părinții îndurerați își consideră pierderea ca fiind un act special al Providenței, când, printr-o ignoranță de neiertat, propria lor cale a distrus viețile copiilor. Atunci, faptul de a pune moartea pe seama Providenței înseamnă blasfemie. Dumnezeu a vrut ca micuții să trăiască și să fie disciplinați pentru a putea avea caractere frumoase, să-L slăvească în această lume și să-L laude în cealaltă lume, mai bună.
-136-
Asumându-și responsabilitatea de a-i educa pe acești copii, părinții și învățătorii nu simt că răspund înaintea lui Dumnezeu și au datoria să cunoască organismul omenesc, ca să poată trata corpurile copiilor și elevilor lor într-un mod în care să păstreze viața și sănătatea. Mii de copii mor din cauza ignoranței părinților și învățătorilor. Mamele petrec ore întregi cu lucrul inutil la rochiile lor și îmbrăcămintea copiilor lor, pentru a-i pregăti în vederea etalării ostentative, și apoi se scuză că nu pot găsi timp pentru citit și pentru obținerea informațiilor necesare îngrijirii sănătății copiilor lor. Ele gândesc că e mai ușor să-și încredințeze trupurile doctorilor. Pentru a fi în pas cu moda și obiceiul, mulți părinți au sacrificat sănătatea și viețile copiilor lor.
Ca să cunoască minunatul organism uman, oasele, mușchii, stomacul, ficatul, intestinul, inima și porii pielii și ca să înțeleagă dependența unui organ de altul pentru activitatea sănătoasă a tuturor celorlalte este nevoie de studiu, față de care cele mai multe mame nu manifestă nici un interes. Ele nu știu nimic despre influența trupului asupra minții și a minții asupra trupului. Mintea, care leagă finitul de infinit, nu pare să fie înțeleasă de acestea. Mintea este coordonatorul trupului. Copiilor li se îngăduie să mănânce alimente din carne, mirodenii, unt, brânză, carne de porc, prăjituri grele și condimente în general. De asemenea, sunt lăsați să mănânce neregulat și între mese alimente nesănătoase. Aceste lucruri deranjează stomacul, excitând nervii la o activitate împotriva firii și slăbind intelectul. Părinții nu realizează că sădesc sămânța care va aduce boală și moarte.
-137-
Mulți copii au fost ruinați pe viață pentru că au forțat intelectul și au neglijat întărirea puterilor fizice. Mulți au murit în copilărie din pricina căii urmate de părinți și învățători nesocotiți, care au forțat mintea tânără a acestora prin lingușire sau frică pe când erau prea mici pentru a vedea interiorul unei săli de clasă. Mintea le-a fost suprasolicitată cu lecții, când, de fapt, nu ar fi trebuit să fie chemați la școală, ci ținuți acasă până când constituția lor fizică avea să fie suficient de solidă pentru a suporta efortul intelectului. Copilașii ar trebui să fie lăsați liberi să alerge ca mielușeii în aer liber, să fie liberi și fericiți, și ar trebui să li se ofere cele mai favorabile ocazii de a pune temelia unei constituții fizice solide.
Părinții ar trebui să fie singurii învățători ai copiilor lor până când aceștia împlinesc opt sau zece ani. De îndată ce mintea lor poate înțelege, părinții ar trebui să deschidă înaintea lor marea carte a naturii. Mama ar trebui să aibă mai puțină iubire de artificial în casa ei și față de pregătirea rochiei pentru etalare și ar trebui să-și găsească timp de a cultiva, în ea însăși și în copiii ei, dragostea față de minunații boboci de flori care se deschid. Atrăgând atenția copiilor ei asupra diferitelor culori ale acestora și varietății formelor, ea îi poate familiariza cu Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile frumoase ce îi atrag și încântă. Le poate îndruma mintea către Creatorul lor și poate trezi în inimile lor tinere o iubire față de Tatăl lor ceresc, care a arătat o dragoste atât de mare pentru ei. Părinții pot face legătura dintre Dumnezeu și toate lucrurile create de El. Singura sală de clasă pentru copiii între opt și zece ani ar trebui să fie în aer liber, în mijlocul florilor care se deschid și peisajelor minunate din natură. și singurul lor manual ar trebui să fie comorile naturii. Aceste lecții, imprimate asupra minții copiilor mici în mijlocul scenelor plăcute, atrăgătoare din natură, nu vor fi uitate curând.
Pentru ca tinerii și copiii să aibă sănătate, voioșie, vivacitate, mușchi și creier bine dezvoltați, ei ar trebui să petreacă mult timp în aer liber și să aibă în mod judicios ceva util de făcut și ceva cu care să se amuze. Copiii și tinerii care sunt ținuți la școală și mărginiți la studiul din cărți nu pot avea o constituție fizică solidă. Exersarea minții prin studiu fără exercițiu fizic corespunzător are tendința de a atrage sângele la creier, iar circulația sângelui în organism este dezechilibrată. Creierul are prea mult sânge, iar extremitățile prea puțin. Ar trebui să existe reguli care să hotărască timpul pentru studiu, după care o parte din timpul lor ar trebui petrecut prin muncă fizică. Iar dacă obiceiurile de a mânca, de a se îmbrăca și de a dormi sunt în conformitate cu legile firii, ei pot obține o educație fără a-și sacrifica sănătatea fizică și mintală.
138-
Declinul fizic al neamului omenesc
Cartea Genezei ne dă un raport foarte precis despre viața socială și individuală; cu toate acestea, nu avem menționat cazul vreunui copil născut orb, surd, olog, diform sau debil mintal. Nu există nici o situație în acest raport care să facă referire la o moarte naturală survenită din pruncie, copilărie sau în prima parte a bărbăției. Nu există nici un raport despre bărbați sau femei care au murit de boală. În cartea Genezei, anunțurile mortuare sună astfel: “Toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost de nouă sute treizeci de ani; apoi a murit.” “Toate zilele lui Set au fost de nouă sute doisprezece ani; apoi a murit.” Despre alții, raportul declară: A trăit până la o bătrânețe fericită; apoi a murit. Era atât de rar ca fiul să moară înaintea tatălui, încât faptul acesta era considerat vrednic de a fi amintit: “și Haran a murit în fața tatălui său Terah”. Haran a devenit tată înaintea morții sale.
Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu o forță vitală atât de mare, încât acesta a făcut față înmulțirii bolilor neamului omenesc, consecință a obiceiurilor stricate, și a continuat să reziste timp de șase mii de ani. Acest fapt în sine este de ajuns pentru a ne dovedi tăria și energia pe care le-a dat Dumnezeu omului la crearea lui. A fost nevoie de mai mult de două mii de ani de crime și îngăduirea pasiunilor josnice pentru a aduce bolile, într-o măsură ceva mai mare, asupra neamului omenesc. Dacă Adam, la crearea sa, nu ar fi fost înzestrat cu de douăzeci de ori mai multă forță vitală decât au oamenii astăzi, rasa umană, cu obiceiurile actuale de a trăi, încălcând legile naturale, s-ar fi stins de pe pământ. În perioada primei veniri a Domnului Hristos, neamul omenesc degenerase atât de rapid, încât bolile acumulate până atunci apăsau asupra generației aceleia, aducând un val de suferință și greutatea unei nenorociri de nespus.
Va continua.