Continuare.
Frate al meu, tu ești din fire independent și înfumurat. Apreciezi că destoinicia ta este în stare de mai multe lucruri decât poate de fapt. Te rogi Domnului să te umilească și să te modeleze pentru lucrarea Sa, iar când El răspunde rugăciunii tale și te aduce pe cărarea disciplinei necesare împlinirii obiectivului, cedezi frecvent înaintea îndoielilor și disperării și crezi că ai motive să fii descurajat. Când fratele W. te-a atenționat și te-a împiedicat să te angajezi în soluționarea dificultăților bisericii, ai simțit adesea că te ține în frâu.
Mi s-au arătat lucrările tale din Iowa. A fost un eșec clar în încercarea de a strânge cu Hristos. Ai tulburat, zăpăcit și risipit bietele oi. Ai avut zel, dar nu în conformitate cu ceea ce cunoști. Lucrările tale nu au fost făcute în iubire, ci cu severitate și duritate. Ai fost pretențios și tiranic. Nu le-ai întărit pe cele bolnave și nu le-ai legat pe cele șchioape. Asprimea ta neînțeleaptă le-a împins pe unele afară din turmă, la care nu se mai poate ajunge și care nu mai pot fi aduse vreodată înapoi. Cuvintele spuse așa cum trebuie sunt asemenea unor mere de aur într-un coșuleț de argint. Cuvintele nepotrivite, dimpotrivă. Influența lor va fi ca o grindină pustiitoare.
Te-ai simțit neliniștit și sub interdicție când fratele W. te-a avertizat, sfătuit și mustrat. Te-ai gândit că, dacă ai putea să fii liber și să acționezi singur, ai reuși să faci o lucrare bună și mare. Însă influența soției tale ți-a vătămat grav capacitatea de a fi folositor. Nu ți-ai condus bine propria casă; ai eșuat în călăuzirea casei tale. Ai crezut că ai înțeles cum să rezolvi problemele din cămin. Dar cât te-ai amăgit! Ai urmat adesea îndemnurile propriului tău duh, lucru care a dus la încurcături și descurajări, iar acestea ți-au umbrit discernământul și te-au slăbit spiritual, astfel încât lucrările tale au stat sub semnul unei mari nedesăvârșiri.
-110-
Lucrările fraților R. și S. în _____ au fost premature. Acești frați au avut înaintea lor experiența din trecut, cu greșelile ei, care ar fi trebuit să fie suficiente pentru a-i păzi să se angajeze într-o lucrare pentru care nu erau calificați să o împlinească. Erau destule care trebuia făcute. Era un loc în care nu se putea ridica ușor o comunitate. Influențele împotrivitoare îi înconjurau. Fiecare mișcare trebuia făcută cu grija cuvenită și cu deliberare însoțită de rugăciune.
Acești doi frați fuseseră avertizați și mustrați în mod repetat că au acționat neînțelept și nu ar fi trebuit să ia asupra lor răspunderile, așa cum au făcut-o. O, cu cât mai bine ar fi fost pentru cauza lui Dumnezeu din _____ dacă ei ar fi lucrat în câmpuri noi! Scaunul lui Satana se află în _____ la fel ca și în alte orașe pline de ticăloșie; și nu-i ușor de luptat cu un dușman viclean ca el. Au existat printre păzitorii Sabatului din _____ elemente care tulburau ordinea și au reprezentat piedici pentru cauză. Însă este și un timp potrivit pentru a vorbi și a acționa, o ocazie de aur care va arăta rezultatele cele mai bune ale muncii depuse.
Dacă lucrurile ar fi fost lăsate să se dezvolte mai bine înainte de a putea fi atinse, s-ar fi produs o despărțire a celor neconsacrați, certați cu ordinea, și nu ar fi existat o partidă împotrivitoare. Acest lucru trebuie evitat mereu, dacă este posibil. E mai bine ca biserica să sufere multe neplăceri și să exercite mai multă răbdare decât să se precipite, să grăbească lucrurile și să provoace un spirit de combativitate. Cei care au iubit cu adevărat adevărul de dragul adevărului ar fi trebuit să-și urmeze drumul, având în fața ochilor slava lui Dumnezeu, și să lase ca lumina adevărului să strălucească înaintea tuturor.
Puteau să se aștepte că elementele care seamănă printre ei confuzie și nemulțumire aveau să le facă necazuri. Satana nu avea să stea liniștit, privind cum se ridică o companie în _____ pentru a apăra adevărul și a risipi sofismele și erorile. Mânia sa avea să se aprindă și avea să pornească un război împotriva celor ce păzesc poruncile lui Dumnezeu și au mărturia lui Isus. Însă aceasta nu ar fi trebuit să-i descurajeze sau să-i facă nerăbdători pe credincioșii sinceri. Aceste lucruri ar fi trebuit să aibă o influență asupra credinciosului adevărat, pentru a fi mai bine păzit, pentru a veghea și a se ruga, pentru a-l face mai simțitor, milostiv și iubitor față de aceia care au făcut o greșeală. Hristos ne-a răbdat și continuă să ne rabde greșelile, nerecunoștința și săraca noastră iubire; tot așa ar trebui să-i răbdăm și noi pe aceia care ne pun la încercare răbdarea. Să fie urmașii lui Isus cel lipsit de egoism și jertfitor de sine altfel decât Domnul lor? Creștinii ar trebui să aibă inimi pline de bunătate și îndelungă răbdare.
-111-
Semănătorul Evangheliei
Pilda semănătorului Evangheliei, pe care a prezentat-o Hristos înaintea ascultătorilor Săi, conține o lecție pe care ar trebui s-o studiem. Cei care predică adevărul prezent și răspândesc sămânța cea bună vor ajunge la aceleași rezultate la care a ajuns semănătorul Evangheliei. Toate categoriile de oameni vor fi afectate mai mult sau mai puțin de prezentarea adevărului limpede și convingător. Unii vor fi ascultători aflați pe marginea drumului. Vor fi afectați de adevărurile rostite; ei însă nu au cultivat puterile morale, au urmat mai degrabă înclinațiile firești decât datoria, iar obiceiurile rele le-au întărit inimile până când au devenit asemenea drumului tare, bătătorit. Aceștia ar putea mărturisi credința în adevăr, dar nu vor fi deloc pătrunși de simțământul caracterului său sacru, înălțat. Ei nu renunță la prietenia cu iubitorii de plăceri și cu o societate coruptă, ci se plasează în mod constant acolo unde sunt ispitiți și pot fi reprezentați bine de câmpul neîngrădit. Ei cer ispitele vrăjmașului și în final pierd respectul pe care părea că l-au avut pentru adevăr, când sămânța cea bună a fost aruncată în inimile lor.
Unii sunt ascultători asemenea terenului stâncos. Ei primesc imediat orice lucru nou și senzațional. Primesc cu bucurie cuvântul adevărului. Vorbesc cu sinceritate, cu ardoare și zel despre credința și nădejdea lor și pot chiar adresa mustrări celor cu o experiență îndelungată pentru vreo deficiență aparentă sau pentru lipsa lor de entuziasm. Când sunt însă încercați și dovediți prin focul încercării și ispitei, când Dumnezeu Își folosește cosorul pentru tăierea arborilor, pentru ca ei să poată aduce roadă pentru desăvârșire, zelul lor moare, glasurile lor amuțesc. Ei nu se mai laudă în tăria adevărului.
-112-
Această categorie este dominată de sentimente. Ei nu au profunzime și stabilitate a caracterului. Principiul nu răzbate până în adânc pentru a constitui motivația acțiunilor. Ei au înălțat cu vorba adevărul, dar nu sunt împlinitori ai lui. Sămânța adevărului nu a prins rădăcini în adânc. Inima nu a fost înnoită prin influența preschimbătoare a Duhului lui Dumnezeu. Iar când adevărul cheamă lucrători dintre femei și bărbați, când trebuie făcute sacrificii de dragul adevărului, ei se află oriunde altundeva; iar când vin persecuțiile și încercările, ei cad, pentru că nu au avut deloc profunzimea pământului fertil. Adevărul, clar, deschis și puternic, este adus să apese asupra inimii și scoate la iveală diformitatea caracterului. Unii nu vor suporta acest test, ci își vor închide în mod frecvent ochii înaintea nedesăvârșirilor, deși conștiința le spune că vorbele rostite de mesagerii lui Dumnezeu — cuvinte care apasă atât de tare asupra caracterelor lor de creștini — sunt adevăr, ei nu vor voi să asculte de glasul ei. Sunt jigniți din pricina cuvântului și renunță mai degrabă la adevăr decât să se supună sfințirii prin acesta. Se flatează că pot ajunge în cer pe o cale mai ușoară.
și mai este o categorie reprezentată în pildă. Bărbații și femeile care ascultă Cuvântul sunt convinși de adevăr și îl acceptă fără să vadă păcătoșenia inimilor lor. Iubirea de lume se bucură de multă afecțiune la aceștia. În negoț, ei au o dorință puternică de a încheia cel mai bun târg posibil. Ocolesc adevărul și, prin amăgire și înșelăciune, câștigă mijloacele care se vor dovedi mereu un ghimpe pentru ei; căci aceasta le va anula scopurile și intențiile bune. Sămânța cea bună semănată în inimile lor este sufocată. Adesea, ei sunt cuprinși de atâtea griji și neliniști, temându-se că nu vor câștiga mijloace sau că vor pierde ceea ce au câștigat, încât pun pe primul loc chestiunile vremelnice. Ei nu hrănesc sămânța cea bună. Nu participă la adunările la care inimile lor pot fi întărite prin privilegii religioase. Se tem că se pot confrunta cu pierderi în lucrurile vremelnice. Natura înșelătoare a bogățiilor îi face să se amăgească singuri, plăcându-le să creadă că este o datorie aceea de a trudi și a câștiga tot ce se poate pentru a ajuta cauza lui Dumnezeu; cu toate acestea, cu cât își sporesc bogățiile pământești, cu atât inimile lor sunt mai puțin dispuse să se despartă de comoara lor, până când inimile li se întorc complet de la adevărul pe care l-au iubit. Sămânța cea bună este sufocată, căci a fost depășită în creștere de griji lumești inutile și de neliniști care nu trebuia să existe, de iubirea față de plăcerile și onorurile lumești, pe care le oferă bogățiile.
-113-
Grâul și neghina
Într-o altă pildă pe care a prezentat-o Isus ucenicilor Săi, El a asemănat Împărăția cerurilor cu un câmp pe care un om a semănat sămânță bună, unde însă, pe când dormea, vrăjmașul a semănat neghină. Gospodarului i s-a pus întrebarea: “‘Domnule, n-ai semănat sămânță bună în țarina ta? De unde are dar neghină?’ El le-a zis: ‘Un vrăjmaș a făcut aceasta’. Slujitorii l-au întrebat: ‘Vrei deci să mergem s-o smulgem?’ ‘Nu’, le-a zis el, ‘ca nu cumva, culegând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea. Lăsați-le să crească împreună până la seceriș; și, la timpul secerișului, voi spune secerătorilor: “Culegeți întâi neghina și legați-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeți-l în grânarul meu”’.” Dacă vigilența și credincioșia ar fi fost păstrate, dacă nu ar fi dormit și nu ar fi fost nimeni neglijent, vrăjmașul nu ar fi avut ocazia atât de prielnică de a semăna neghină în grâu. Satana nu doarme niciodată. El veghează și nu pierde nici o ocazie de a-și pune agenții să răspândească eroarea, care găsește un sol fertil în multe inimi nesfințite.
Cei ce cred sincer în adevăr sunt întristați, iar încercările și întristările lor cresc mult datorită elementelor din mijlocul lor, care îi necăjesc, îi descurajează în eforturile lor. Însă Domnul vrea să-i învețe pe slujitorii Săi lecția prin care aceștia să fie cu mare băgare de seamă în tot ceea ce fac. “Lăsați-le să crească împreună.” Nu smulgeți cu putere neghina, pentru ca nu cumva, dezrădăcinând-o, prețioasele fire de grâu să slăbească. Atât pastorii, cât și membrii bisericii ar trebui să fie foarte prevăzători, pentru a nu căpăta un zel care nu este potrivit cu ceea ce cunoaștem. Există primejdia de a face prea mult pentru a îndrepta dificultățile din biserică, deși, dacă ar fi lăsate neatinse, s-ar rezolva adesea singure. Este o politică rea aceea de a ne ocupa prematur de problemele din biserică. Va trebui să exercităm cea mai mare grijă, răbdare și stăpânire de sine pentru a controla aceste lucruri, și nu să pornim să lucrăm după mintea noastră, pentru a le pune în ordine.
-114-
Lucrarea înfăptuită în _____ a fost prematură și a provocat o despărțire înainte de vreme în acea comunitate mică. Dacă slujitorii lui Dumnezeu ar fi putut simți forța lecției date de Mântuitorul nostru în pilda grâului și neghinei, ei nu s-ar fi apucat de lucrarea pe care au înfăptuit-o. Înaintea luării unei atitudini care să dea cea mai mică ocazie de a se plânge că au fost despărțiți de biserică până și celor care sunt peste măsură de nevrednici, chestiunea ar trebui să fie întotdeauna subiectul celei mai atente cercetări și rugăciuni asidue. În _____ s-au făcut demersuri care au creat un grup de opoziție. Unii dintre ei au fost ascultători de pe marginea drumului, alții, ascultători asemenea terenului stâncos; și mai erau și dintre aceia care aparțineau categoriei celor care primesc adevărul în timp ce inima le este invadată de spinii care sufocă sămânța cea bună; aceștia nu și-ar fi desăvârșit niciodată caractere creștine. Însă erau câțiva care ar fi putut fi hrăniți și întăriți și s-ar fi statornicit în adevăr. Dar poziția luată de frații R. și S. a provocat o criză prematură; și apoi a mai fost și o lipsă de înțelepciune și judecată în modul de purtare cu acea fracțiune.
Dacă unele persoane merită să fie despărțite de biserică în aceeași măsură în care a meritat Satana să fie aruncat afară din cer, acestea vor avea simpatizanți. Există întotdeauna o categorie de persoane care sunt influențate mai mult de oameni decât de Spiritul lui Dumnezeu și principii sănătoase, iar în condiția de neconsacrare în care se află, acestea sunt mereu gata să se situeze de partea celor greșiți și să ofere mila și compasiunea lor chiar celor care merită în cea mai mică măsură acest lucru. Acești simpatizanți au o influență puternică asupra altora; lucrurile sunt privite într-o lumină necorespunzătoare și se face un mare rău, multe suflete fiind ruinate. Satana, în răzvrătirea lui, a luat cu sine a treia parte dintre îngeri. Ei s-au întors de la Tatăl și de la Fiul Său și s-au unit cu instigatorul la răzvrătire. Având aceste fapte înaintea noastră, ar trebui să acționăm cu cea mai mare prevedere. La ce ne-am putea aștepta, dacă nu la încercări și încurcături în relațiile pe care le avem cu oameni care au minți așa de ciudate? Trebuie să îndurăm acest lucru și să evităm necesitatea de a smulge neghina, ca să nu smulgem și grâul.
-115-
“În lume veți avea necazuri”, spune Hristos; în Mine însă veți avea pace. Încercările la care sunt supuși creștinii, când trec prin întristări, nenorociri și batjocuri, sunt mijloacele hotărâte de Dumnezeu pentru a despărți pleava de grâu. Mândria noastră, egoismul, pasiunile rele și iubirea de plăceri lumești, toate trebuie biruite; de aceea Dumnezeu ne trimite strâmtorări, pentru a ne testa și dovedi și a ne arăta că aceste rele există în caracterele noastre. Trebuie să biruim prin tăria și harul Său pentru a fi părtași la natura divină, scăpând de stricăciunea care există în lume prin poftă. “Căci întristările noastre de o clipă”, spune Pavel, “lucrează pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veșnică de slavă, în timp ce privim nu la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd; pentru că cele ce se văd sunt pentru un timp, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.” Strâmtorări, cruci, ispite, vrăjmășii și toate încercările noastre diverse sunt lucrătorii lui Dumnezeu care trebuie să ne curețe, să ne sfințească și să ne pregătească pentru hambarul ceresc.
Răul provocat cauzei adevărului prin acțiuni pornite înainte de vreme nu poate fi niciodată reparat pe deplin. Cauza lui Dumnezeu din _____ nu a înaintat așa cum ar fi putut și nu va sta ca o lumină prielnică înaintea poporului, așa cum au stat lucrurile înainte ca această lucrare să fie înfăptuită. Există adesea printre noi persoane a căror influență nu pare să conteze decât ca număr de partea cea dreaptă. Viețile lor par să fie inutile; dați-le însă ocazia să se răzvrătească și să lupte și vor deveni lucrători zeloși pentru Satana. Această lucrare se potrivește mai mult cu simțămintele inimii firești. Este o mare nevoie de autocercetare și rugăciune tainică. Dumnezeu a promis înțelepciune celor ce I-o vor cere. Lucrarea misionară este în mod frecvent îmbrățișată de cei nepregătiți pentru ea. Este cultivat un zel de fațadă, în timp ce rugăciunea tainică este neglijată. Când așa stau lucrurile, se face mult rău, căci acești lucrători caută să ajusteze conștiințele altora după propriile lor reguli. Este nevoie de multă stăpânire de sine. Cuvintele pripite stârnesc certuri. Fratele S. se află în primejdia de a-și îngădui un spirit de critică aspră. Acesta nu este nimerit pentru niște slujitori ai neprihănirii.
-116-
Frate S., ai mult de învățat. Ai fost predispus să așezi eșecurile și descurajările tale pe seama fratelui W.; însă o cercetare minuțioasă a motivațiilor și a cursului acțiunii urmate ar da la iveală alte cauze ale acestor descurajări, cauze care există în tine. Faptul că acționezi după înclinațiile inimii tale firești te aduce în robie. Spiritul sever, chinuitor, pe care ți-l îngădui câteodată, anulează influența pe care o ai. Frate al meu, ai de făcut pentru tine o lucrare pe care nimeni nu o poate face în locul tău. Fiecare om trebuie să dea socoteală despre el însuși în fața lui Dumnezeu. El ne-a dat Legea Sa ca o oglindă în care să putem privi și descoperi defectele din caracterele noastre. Nu trebuie să privim în această oglindă cu scopul de a vedea reflectarea greșelilor aproapelui nostru, de a vedea dacă acestea corespund standardului, ci de a observa defectele din noi înșine, pentru a le putea îndepărta. Cunoștința nu este tot ce ne trebuie; trebuie să urmăm lumina. Nu suntem lăsați să alegem pentru noi înșine, să ascultăm doar de ceea ce ne place și ne convine. Ascultarea este mai bună decât jertfa.
Către părinții bogați
La întâlnirea de tabără din Vermont, în 1870, m-am simțit constrânsă de Duhul lui Dumnezeu să dau o mărturie clară despre datoria părinților bogați și în vârstă cu privire la dispoziția testamentară legată de bunurile lor. Mi se arătase că unii oameni, care sunt iscusiți, prudenți și perspicace în privința tranzacțiilor de afaceri în general, bărbați renumiți pentru promptitudine și acuratețe, dau dovadă de lipsă de prevedere și promptitudine în ce privește dispozițiile pe care trebuie să le dea în timpul vieții în legătură cu proprietatea lor. Ei nu știu cât de curând se va încheia timpul lor de probă și totuși anii trec fără să-și pună lucrurile în rânduială și adesea chiar viața lor se încheie în cele din urmă fără ca ei să-și fi folosit judecata. Sau pot muri pe neașteptate, fără a fi avertizați măcar cu o clipă înainte, iar bunurile lor sunt folosite într-un mod pe care ei nu l-ar fi aprobat. Aceștia sunt vinovați de neglijență; sunt administratori necredincioși.
-117-
Creștinii care cred în adevărul prezent ar trebui să manifeste înțelepciune și prevedere. Ei nu ar trebui să neglijeze întocmirea dispozițiilor privitoare la mijloacele lor, așteptând o ocazie favorabilă pentru a-și aranja treburile în timpul unei boli prelungite. Ar trebui să aibă afacerile în așa fel ordonate, încât, dacă ar fi chemați să le părăsească în orice ceas și dacă vocea li s-ar stinge până să mai facă vreun aranjament, să poată fi lichidate așa cum ar fi făcut-o ei înșiși dacă ar fi fost în viață. Multe familii au fost jefuite de toate bunurile lor și au fost condamnate la sărăcie pentru că a fost neglijată o lucrare care ar fi putut fi îndeplinită foarte ușor într-un ceas. Cei care își întocmesc testamentele nu ar trebui să se ferească de neplăcerile sau cheltuielile necesare pentru a obține îndrumări legale și pentru a le concepe într-un asemenea mod, încât să reziste la probă.
Am văzut că aceia care își mărturisesc credința în adevăr ar trebui să-și arate credința prin fapte. Ei ar trebui să-și facă prieteni cu ajutorul Mamonei nedrepte, pentru ca, în final, să poată fi primiți în locuințele veșnice. Dumnezeu i-a făcut pe oameni administratori de bunuri. El a pus în mâinile lor banii cu care să înainteze marea lucrare de mântuire a sufletelor pentru care Hristos și-a părăsit căminul ceresc, bogățiile, slava și a devenit sărac, pentru a putea, prin propria Sa umilință și jertfă, să aducă la Dumnezeu multe fiice și mulți fii ai lui Adam. În providența Sa, Domnul a stabilit ca lucrarea din via Sa să fie susținută prin mijloacele încredințate în mâinile administratorilor Săi. Venită din partea lor, neglijența de a răspunde chemărilor cauzei lui Dumnezeu pentru împlinirea lucrării Sale îi dovedește ca fiind slujitori nevrednici și indolenți.
-118-
Mi se arătaseră unele lucruri despre cauza din Vermont, dar mai ales din Bordoville și împrejurimile sale. Pasajul următor este din Testimony for the church, vol.2, No. 20, page 651:
“Trebuie împlinită o lucrare pentru mulți care locuiesc în Bordoville. Am văzut că vrăjmașul era ocupat cu lucrarea de a-și împlini obiectivele. Bărbați cărora Dumnezeu le-a încredințat talanți în mijloacele materiale au pus asupra copiilor lor răspunderea pe care Cerul a hotărât-o pentru ei, aceea de a fi administratori ai lui Dumnezeu. În loc să dea lui Dumnezeu ceea ce este al Său, ei pretind că tot ceea ce au le aparține, ca și cum au obținut aceste bunuri prin propria lor iscusință și putere.
Unii își plasează bunurile dincolo de controlul lor, punându-le în mâinile copiilor lor. Motivația lor tainică este aceea de a ajunge într-o poziție în care nu se vor simți răspunzători de a da din proprietatea lor pentru răspândirea adevărului. Aceștia iubesc cu vorba, nu cu fapta și în adevăr. Nu-și dau seama că ei nu se ocupă de propriii lor bani, ci de ai Domnului.
Părinții ar trebui să aibă o mare teamă de a încredința copiilor talanții mijloacelor materiale pe care Dumnezeu i-a pus în mâinile lor, aceasta numai dacă nu au dovada cea mai sigură că urmașii lor au un interes, o dragoste și un devotament mai mare pentru cauza lui Dumnezeu decât au ei înșiși și că acești copii vor fi mai serioși și mai zeloși în înaintarea lucrării lui Dumnezeu și mai binevoitori de a împlini diferitele proiecte legate de aceasta, care reclamă mijloace materiale. Însă mulți își pun mijloacele în mâinile copiilor, aruncând astfel asupra lor răspunderea propriei lor isprăvnicii, pentru că Satana îi împinge s-o facă. Procedând așa, ei plasează în mod eficient acele mijloace în rândurile vrăjmașului. Satana conduce lucrurile în așa fel, încât să fie în favoarea propriului său scop și lipsește cauza lui Dumnezeu de mijloacele de care aceasta are nevoie pentru a fi susținută din plin.
Mulți care au făcut o înaltă mărturisire de credință sunt deficienți în privința faptelor bune. Dacă ar dori să-și arate credința prin fapte, ar putea exercita o influență puternică de partea adevărului. Ei însă nu pun la schimbător talanții bunurilor pe care li le-a împrumutat Dumnezeu. Cei care se gândesc să-și ușureze conștiința, lăsând copiilor lor bunurile prin testament sau reținându-se de la participarea la cauza lui Dumnezeu și acceptând ca acestea să treacă în mâinile unor copii necredincioși și nechibzuiți, pentru ca ei să le risipească sau să adune comori și să le venereze, vor fi nevoiți să dea socoteală pentru aceasta lui Dumnezeu; ei sunt ispravnici necredincioși ai banilor Domnului. Ei îi îngăduie lui Satana să-i înfrângă prin acești copii a căror minte se află sub controlul său. Scopurile lui Satana sunt împlinite în multe feluri, în timp ce administratorii lui Dumnezeu par stupefiați și paralizați; ei nu-și dau seama de marea lor responsabilitate și de socoteala care trebuie să vină curând.”
Va continua.