Copiii lui Dumnezeu sunt înțelepți când se încred în acea înțelepciune care vine de sus, și când n-au nici o putere decât cea care vine de la Dumnezeu. Despărțirea de prietenia și spiritul lumii este necesară pentru noi, dacă vrem să fim uniți cu Domnul și să locuim cu El. Tăria, prosperitatea noastră, constă în legătura noastră cu Domnul, aleși și acceptați de El. Nu poate exista unire între lumină și întuneric. Dumnezeu intenționează ca poporul Său să fie un popor deosebit, despărțit de lume, și copiii Săi să fie exemple vii de sfințenie, pentru ca lumea să poată fi luminată, convinsă sau condamnată, după cum tratează lumina care le-a fost dată. Adevărul care le-a fost prezentat spre înțelegere, lumina care a strălucit asupra sufletului, va judeca și condamna dacă a fost neglijată sau părăsită.
În acest veac degenerat, eroarea și întunericul sunt mai degrabă preferate decât lumina și adevărul. Faptele multor pretinși urmași ai lui Hristos nu vor suporta proba când vor fi examinați în lumina care strălucește acum asupra lor. Din cauza aceasta, mulți nu vin la lumină, pentru ca să nu li se facă cunoscut că faptele lor nu sunt făcute în Dumnezeu. Lumina descoperă, face cunoscut răul ascuns în întuneric. Oameni ai lumii și oameni care sunt slujitori ai lui Hristos pot, într-adevăr, să se asemene la înfățișarea exterioară; dar ei sunt slujitorii a doi stăpâni ale căror interese sunt categoric opuse. Lumea nu înțelege sau nu discerne deosebirea, deși între ele este o distanță imensă, o despărțire uriașă.
-690-
Hristos spune: “Nu sunteți din lume Eu v-am ales din lume.” (Ioan 15, 19.) Adevărații urmași al lui Hristos nu se pot bucura de prietenia lumii și în același timp să aibă viața lor ascunsă în Hristos. Afecțiunile lor trebuie să fie retrase de la comorile pământești și transferate la comoara cerească. Cât de greu a fost pentru tânărul care avea mari bogății să-și retragă afecțiunile de la comoara pământească, chiar cu făgăduința vieții veșnice în fața lui, ca răsplată pentru el!
Când nu este consacrat lui Dumnezeu tot ce avem și suntem, interesele egoiste închid ochii noștri față de importanța lucrării, și mijloacele pe care le cere Dumnezeu sunt reținute. Dar Cel care ne-a dat cu împrumut aceste mijloace pentru înaintarea cauzei Sale, adesea va retrage mâna Lui prosperă și, pe-o cale sau alta, va risipi mijloacele reținute astfel, deci vor fi pierdute atât pentru posesor, cât și pentru cauza lui Dumnezeu. Nu sunt păstrate pentru cauza Lui, iar Satana triumfă. Domnul dorește ca tu, frate O., să-ți cercetezi îndeaproape inima ta și să scoți din ea iubirea de lume. Mori față de eu și trăiește pentru Dumnezeu. Atunci vei face parte din acel număr de credincioși care vor fi lumina lumii.
Mi-a fost arătat că nutrești păreri eronate cu privire la viitor, păreri care au iz de sentimente periculoase despre veacul viitor. Uneori tu discuți pe toate fețele aceste idei cu alții. Dar ele nu sunt în armonie cu organizația. Tu nu faci o aplicare corectă a Scripturii. Când Isus Se ridică în Locul prea sfânt și Se dezbracă de îmbrăcămintea Sa de mijlocitor și Se îmbracă cu hainele răzbunării, în locul veșmintelor preoțești, lucrarea pentru păcătoși va fi încheiată. Atunci va veni și încheierea timpului când va ieși porunca: “Cine este nedrept să fie nedrept și mai departe. Cine este fără prihană, să trăiască și mai departe fără prihană. și cine este sfânt, să se sfințească și mai departe! Iată, Eu vin curând; și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” (Apocalipsa 22, 11, 12.)
-691-
Dumnezeu a dat tuturor Cuvântul Său, să-l cerceteze, ca să poată afla calea vieții. Nimeni nu trebuie să se rătăcească, dacă vrea să se supună condițiilor mântuirii, stabilite în Cuvântul lui Dumnezeu. Harul este acordat tuturor, ca toți să-și poată forma caractere pentru viața veșnică. Tuturor li se va da ocazia să se hotărască pentru viață sau pentru moarte. Oamenii vor fi judecați după măsura luminii date lor. Nimeni nu va fi răspunzător pentru întunericul și erorile lui, dacă nu i-a fost adusă această lumină. Aceștia nu au păcătuit prin neacceptarea a ceea ce nu le-a fost dat. Toți vor fi probați înainte ca Isus să părăsească poziția Sa din Sfânta sfintelor. Harul se încheie pentru toți atunci când este terminată mijlocirea pentru păcătoși și când sunt îmbrăcate veșmintele răzbunării.
Mulți nutresc părerea că harul este acordat și după ce Isus încheie lucrarea Sa, ca Mijlocitor din Sfânta sfintelor. Acesta nu este decât inducerea în eroare a lui Satana. Dumnezeu îi testează și-i pune la probă pe oameni, prin lumina pe care a binevoit să le-o dea, înainte de venirea lui Hristos. Atunci sunt formate caracterele pentru viață sau pentru moarte. Dar punerea la probă a celor care au ales să trăiască o viață de păcat și au neglijat mântuirea cea mare, care le-a fost oferită, se încheie când încetează slujirea lui Hristos, adică exact înainte de arătarea Sa pe norii cerului.
Celor care iubesc lumea, și mintea cărora este firească și vrăjmașă cu Dumnezeu, le place să creadă că va fi acordat un timp de probă după arătarea lui Hristos pe norii cerului. Inima firească atât de potrivnică să se supună și să asculte, va fi înșelată cu această părere plăcută. Mulți vor rămâne într-o asigurare firească și-și vor continua răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu, plăcându-le să creadă că atunci urmează să fie o perioadă pentru pocăință de păcat și o ocazie pentru ei de a accepta adevărul care acum este nepopular și se pune de-a curmezișul înclinației și dorințelor lor firești. Când n-au nimic de riscat, nimic de pierdut, prin a da ascultare lui Hristos și adevărului, atunci cred ei că vor folosi ocazia pentru mântuire.
-692-
În Scripturi, există unele lucruri care sunt greu de înțeles, și care, după vorbirea lui Petru, cei neștiutori și nestatornici le răstălmăcesc spre pierzarea lor. Noi nu putem explica, în această viață, însemnătatea fiecărui pasaj din Scriptură; dar nu există puncte vitale de adevăr practic, care să fie învelit în mister. Când va veni timpul, în providența lui Dumnezeu, ca lumea să fie pusă la probă privind adevărul pentru acel timp, minți vor fi inspirate prin Duhul Său, să cerceteze Scripturile, chiar cu post și rugăciuni, până când sunt descoperite verigă după verigă și unite într-un lanț perfect. Fiecare adevăr în legătură cu mântuirea sufletelor va fi făcut atât de clar, încât nimeni nu va fi nevoit să rătăcească sau să umble în întuneric.
Când am urmărit lanțul profetic, adevărul descoperit pentru timpul nostru a fost clar înțeles și explicat. Noi suntem răspunzători pentru privilegiile de care ne bucurăm și pentru lumina care strălucește pe calea noastră. Cei care au trăit în generațiile trecute au fost răspunzători doar pentru lumina care a fost îngăduit să strălucească asupra lor. Mintea lor a fost antrenată cu privire la diferite puncte din Scriptură care i-a pus la probă, dar ei n-au înțeles adevărurile pe care le înțelegem noi. Ei nu erau răspunzători pentru lumina pe care n-au avut-o. Ei aveau Biblia așa cum o avem și noi; dar timpul pentru desfășurarea adevărului special, în legătură cu încheierea scenelor istoriei acestui pământ, este în decursul ultimelor generații care vor trăi pe pământ.
-693-
Adevăruri speciale au fost potrivite condițiilor generațiilor, așa cum existau ele. Adevărul prezent, care este o punere la probă pentru această generație, n-a fost un test pentru oamenii generațiilor din trecutul îndepărtat. Dacă lumina care strălucește acum asupra noastră, cu privire la Sabatul poruncii a patra, ar fi fost dată generațiilor din trecut, Dumnezeu le-ar fi făcut răspunzătoare pentru acea lumină.
Când Templul lui Dumnezeu a fost deschis în cer, Ioan a văzut, în vedenie sfântă, o grupă de oameni a căror atenție a fost reținută și care privea cu teamă respectuoasă spre chivot, care conținea Legea lui Dumnezeu. Testul special al poruncii a patra n-a venit până când a fost deschis Templul lui Dumnezeu din cer (Apocalipsa 11, 19.)
Cei care au murit înainte de a fi arătată lumina cu privire la Legea lui Dumnezeu și cerințele poruncii a patra nu au fost vinovați de păcatul călcării Sabatului zilei a șaptea. Înțelepciunea și îndurarea lui Dumnezeu de a da lumină și cunoștință la timpul potrivit, precum are poporul nevoie, este de nepătruns. Înainte de revenirea Lui pentru a judeca lumea cu dreptate, El va trimite o avertizare spre a le atrage atenția la neglijarea de către ei a poruncii a patra, ca să poată fi luminați și să se poată pocăi de călcarea Legii Sale, și să-și dovedească supunerea față de marele Dătător al Legii. El a luat măsuri, ca toți să poată fi fericiți și sfinți, dacă aleg astfel. Acestei generații i-a fost dată lumină suficientă, ca să putem afla datoriile și privilegiile noastre, și să ne bucurăm de adevărurile solemne și prețioase în simplitatea și puterea lor.
Noi suntem răspunzători numai de lumina care strălucește asupra noastră. Poruncile lui Dumnezeu și mărturia lui Isus sunt cele care ne pun pe noi la probă. Dacă suntem credincioși și ascultători, Dumnezeu va avea plăcere de noi și ne va binecuvânta, ca pe aleșii Săi, poporul cel deosebit. Când abundă credință desăvârșită, iubire desăvârșită și ascultare, care lucrează în inima celor care sunt urmași ai lui Hristos, ei vor avea o influență puternică. De la ei va emana lumină, care va împrăștia întunericul din jurul lor, curățind și ridicând pe toți cei care vin în sfera lor de influență, și care aduc la cunoștința adevărului pe toți cei care sunt dispuși să fie luminați și să urmeze pe smerita cale a ascultării.
-694-
Cei cu mintea firii pământești nu pot pricepe forța sacră a adevărului vital, de care depinde mântuirea lor, pentru că ei cultivă mândria inimii, iubirea de lume, plăcerea de comoditate, egoismul, lăcomia, invidia, gelozia, pofta trupească, ura și orice rău. Dacă ar birui acestea, ei ar putea fi părtași ai naturii divine. Mulți părăsesc adevărurile lămurite ale Cuvântului lui Dumnezeu și neglijează să urmeze lumina care strălucește clar pe calea lor; ei încearcă să se amestece în taine care nu sunt lămurit descoperite și fac presupuneri, stau de vorbă și discută în legătură cu probleme care nu li se cere să le înțeleagă, pentru că ele nu se referă în special la mântuirea lor. În felul acesta, au fost înșelați cu miile de Satana. Ei au neglijat credința și datoria prezentă, care sunt clare și ușor de înțeles de către toți cei care au puterea de a raționa; au stăruit asupra teoriilor și textelor îndoielnice pe care nu le pot pricepe, și au greșit în ceea ce privește credința; ei au o credință amestecată.
Dumnezeu dorește ca toți să facă o aplicație practică a adevărurilor clare ale Cuvântului Său în legătură cu mântuirea omului. Dacă ei sunt împlinitori ai Cuvântului, care este clar și puternic în simplitatea lui, nu vor da greș în desăvârșirea caracterului creștin. Ei vor fi sfințiți prin adevăr, iar prin smerită ascultare de el, își vor asigura viața veșnică. Dumnezeu dorește credincioși care să fie nu numai cu cuvântul, ci și cu fapta. Roadele lor vor dovedi autenticitatea credinței lor.
Frate O., vei fi subiect al ispitirilor lui Satana, dacă continui să nutrești părerile tale greșite. Credința ta va fi o credință amestecată și vei fi în primejdie să încurci mintea altora. Dumnezeu cere poporului Său să fie unit. Vederile tale deosebite se vor dovedi un rău pentru influența ta; și dacă vei continua să le cultivi și să le discuți, în final, ele te vor despărți de frații tăi. Dacă Dumnezeu are o lumină care este necesară pentru salvarea poporului Său, El le-o va da, așa cum a dat și alte adevăruri mari și importante. Tu trebuie să lași problema să se termine aici. Lasă ca Dumnezeu să lucreze în felul Lui spre a aduce la îndeplinire scopurile Lui, la timpul și în felul Lui. Fie ca El să te întărească să umbli în lumină, după cum este El în lumină.
-695-
Responsabilitate pentru lumina primită
Mi-a fost arătat cazul fratelui P. Pentru un oarecare timp, el a luat poziția de oponent al adevărului. Păcatul lui n-a fost acela de a nu primi ceea ce a crezut sincer că este o eroare, ci acela de a nu fi cercetat cu sârguință, ca să câștige o cunoaștere despre ceea ce el se opunea. El a luat de bun faptul că adventiștii păzitori ai Sabatului, ca organizație, erau greșiți. Această părere era în armonie cu simțămintele lui și n-a văzut necesitatea de a o descoperi el însuși, prin cercetarea zeloasă a Scripturilor și cu rugăciune serioasă. Dacă ar fi urmat această cale, el ar fi putut să fie acum mult mai avansat față de poziția lui prezentă. El a fost prea încet spre a primi dovada și prea neglijent în cercetarea Scripturilor, spre a vedea dacă aceste lucruri erau așa. Pavel nu i-a considerat vrednici de guvernare pe aceia care s-au opus învățăturilor lui atâta timp cât au putut, până când au fost constrânși, prin dovadă copleșitoare, să se hotărască în favoarea învățăturii pe care a învățat-o el și pe care a primit-o de la Dumnezeu.
Pavel și Sila au lucrat în sinagoga iudeilor din Tesalonic cu un oarecare succes; dar iudeii necredincioși au fost foarte nemulțumiți, au dat naștere la o tulburare și au făcut o mare răscoală împotriva lor. Acești apostoli devotați au fost obligați să părăsească Tesalonicul, în toiul nopții și s-au dus la Berea, unde au fost bine primiți. Spre lauda bereenilor, ei au vorbit astfel: “Iudeii aceștia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată inima, și cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă, ce li se spunea, este așa. Mulți dintre ei au crezut.” (Faptele Apostolilor 17, 11.12.)
-696-
Fratele P. n-a reușit să vadă importanța vitală a problemei. El n-a simțit povara ce apăsa asupra lui, să cerceteze zelos, independent de oricare om, ca să afle ce este adevărul. El a făcut prea mare caz de prezbiterul P., și n-a simțit nevoia de a învăța de la Unul care este blând și smerit cu inima. El nu se lăsa să fie învățat, ci era încrezut. Mântuitorul nostru nu are cuvinte de laudă pentru cei care sunt cu inima înceată să creadă, în aceste zile de pe urmă, mai multe decât a avut pentru îndoielnicul Toma, care s-a lăudat că el nu va crede, pe baza dovezii pe care ucenicii o repetau, și pe care ei o credeau, că Hristos a înviat cu adevărat și că li s-a arătat lor. Toma a spus: “și de nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” (Ioan 20, 25.) Hristos i-a dat lui Toma dovada pe care el declarase că trebuie să o aibă; dar i-a spus mustrător: “nu fii necredincios, ci credincios.” (Ioan 20, 27.) Toma s-a lăsat convins. Isus i-a spus: “Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut.” (Ioan 20, 29.)
Poziția fratelui P. l-a făcut un om slab. El a rămas astfel pentru un timp foarte îndelungat, fiind împotriva aproape a orice, în afară de Sabat. În același timp, el s-a întovărășit cu călcătorii poruncii, fiind încă revendicat de către adventiștii care erau în amarnică împotrivire față de Sabatul poruncii a patra. El nu era în situația de a-i ajuta, pentru că el însuși era într-o stare nedecisă. Influența lui i-a întărit pe mulți în necredința lor. Cu tot ajutorul, dovada și încurajarea pe care le-a avut, poziția lui retrasă n-a plăcut Domnului, în timp ce ea a întărit mâinile celor ce se luptau împotriva lui Dumnezeu, prin împotrivirea lor față de adevăr.
-697-
Fratele P. ar putea fi acum un bărbat puternic, cu influență printre poporul lui Dumnezeu din Maine și stimat mult din iubire pentru lucrarea lui. Dar el înclină spre ideea că rămânerea lui în urmă este, mai degrabă, o virtute specială, decât un păcat de care trebuie să se pocăiască. El a întârziat în învățarea lecției pe care Dumnezeu a intenționat să i-o predea. El n-a fost un elev destoinic și n-a avut o creștere și o experiență în adevărul prezent, care l-ar fi calificat să poarte greutatea răspunderii pe care acum o putea purta, dacă ar fi folosit toată lumina care i-a fost dată. Mi-a fost arătat un timp în care fratele P. a început să facă un efort spre a se înfrâna și spre a-și stăpâni pofta de mâncare; atunci a putut să aibă răbdare mai ușor. El se lăsa ușor provocat, era furios, iritabil și cu spirit deprimat. Mâncarea și băutura lui aveau mult de-a face cu rămânerea lui în această stare. Pasiunile inferioare au câștigat stăpânire, predominând asupra puterilor superioare ale minții. Cumpătarea ar face mult pentru fratele P; și pentru sănătatea lui este necesară mai multă muncă și exercițiu fizic. Când a făcut eforturi să se stăpânească, a început să crească, dar în eforturile lui de a se îndrepta, el n-a primit acea binecuvântare pe care ar fi primit-o, dacă ele ar fi început într-o perioadă mai timpurie.
În loc să se unească cu Hristos în adevăr, el s-a dat înapoi un timp prea îndelungat; el nu voia să avanseze și a stat direct în calea înaintării altora, împrăștiind astfel peste tot acest spirit. Influența lui stătea direct în calea progresului lucrării pe care Dumnezeu i-a trimis pe servii Lui s-o facă.
Ideile despre ordine și organizație ale fratelui P. sunt în directă opoziție cu planul de ordine al lui Dumnezeu. În cer, există ordine și aceasta trebuie imitată de către cei de pe pământ, care sunt moștenitori ai mântuirii. Cu cât oamenii ajung mai aproape de ordinea și aranjamentul din cer, cu atât mai aproape sunt aduși în acea stare acceptabilă înaintea lui Dumnezeu, care-i va face supuși ai Împărăției cerești, și-i va face să corespundă pentru mutarea de pe pământ la cer, așa cum a fost și Enoh înainte de mutarea lui.
-698-
Fratele P. trebuie să fie înțelept. În organizarea lui, există o lipsă de ordine. El nu este în armonie cu acea raționalizare, cu acea grijă și precauție care sunt necesare pentru a păstra armonia și unitatea în acțiune. Experiența și educația lui în lucrurile religioase din anii trecuți au fost o mare pagubă pentru iubiții lui copii și mai ales pentru poporul lui Dumnezeu. Obligațiile pe care le-a pus cerul asupra unui tată, și mai ales asupra unui pastor, el nu le-a înțeles. Un bărbat care nu are decât un slab simțământ al responsabilității lui ca tată, spre a încuraja și a aplica ordinea, disciplina și ascultarea, nu va reuși ca pastor și ca păstor al turmei. Aceeași lipsă care caracterizează conducerea lui de acasă, din familia sa, se va vedea public în biserica lui Dumnezeu. Greșelile vor fi necorectate, din cauza rezultatelor neplăcute, care însoțesc dojana și apelul serios.
În familia fratelui P. este nevoie de o reformă mare. Dumnezeu nu este mulțumit cu actuala stare de dezordine a lor, în care fiecare are propria lui cale și urmează propriul lui curs în acțiuni. Această stare de fapt din familia lui este menită să-i contracareze influența peste tot unde este cunoscut. Ea mai are efectul de a-i descuraja și pe cei care doresc să-l ajute în sprijinirea familiei lui. Lipsa aceasta este un rău pentru cauză. Fratele P. nu-și stăpânește copiii. Dumnezeu nu este mulțumit cu umblările lor dezordonate, furtunoase și cu comportamentul lor nedelicat. Toate acestea sunt rezultatul și nenorocirea care urmează libertății greșit înțelese, pe care adventișii pretind că este privilegiul lor binecuvântat de a se bucura de ea. Fratele și sora P. au dorit mântuirea copiilor lor, dar eu am văzut că Dumnezeu nu va face o minune spre convertirea lor atâta timp cât erau îndatoriri care apăsau asupra părinților, pe care ei le simțeau doar în mică măsură. Dumnezeu a lăsat acestor părinți o lucrare de făcut pe care ei i-au remis-o Lui, ca s-o facă El pentru ei. Când fratele și sora P. vor simți povara pe care ar trebui să o simtă pentru copiii lor, ei își vor uni eforturile pentru a stabili ordinea, disciplina și restricția deplină în familia lor.
Va continua.