Talanții banilor, fie că sunt cinci, doi sau unul, trebuie să fie înmulțiți. Cei care au o mare sumă de bani sunt responsabili pentru un mare număr de talanți. Dar, prin comparație, cei care sunt săraci nu sunt scutiți de răspundere. Cei care au doar puțin în această lume sunt reprezentați ca având un talent. Totuși, ei sunt într-un pericol tot atât de mare de a avea prea multă iubire pentru acel puțin, și, din egoism, pot să rețină ceea ce este pentru cauza lui Dumnezeu, cum sunt cei mai bogați. Ei nu-și simt primejdia și aplică mișcătoarele mustrări, adresate în Cuvântul lui Dumnezeu iubitorilor lumii acesteia, numai celor bogați, în timp ce ei înșiși pot fi într-un pericol și mai mare decât cei mai bogați. Fie că au mult sau puțin, fiecăruia i se cere să-și pună talanții lui la schimbător, ca, atunci când vine Stăpânul, El să poată primi ceea ce este al Lui, împreună cu dobânda. De asemenea, li se cere să păstreze consacrare față de Dumnezeu și un interes neegoist față de cauza și lucrarea Lui. Căutând mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, ei trebuie să creadă făgăduința Lui, că toate celelalte li se vor da pe deasupra. În comparație cu oricare alte considerente, mântuirea sufletelor semenilor lor trebuie să aibă prioritate, dar acesta nu este cazul, în general. Dacă undeva există o neglijență, cea care trebuie să sufere este cauza lui Dumnezeu. Dumnezeu a împrumutat oamenilor talanți nu pentru a le întreține mândria, sau pentru a trezi în ei invidie, ci pentru a fi folosiți pentru slava Sa. El i-a făcut pe acești oameni agenți spre a trimite mijloace prin care să înainteze lucrarea de mântuire a oamenilor. Hristos le-a dat un exemplu prin viața Lui. El a părăsit bogățiile Sale cerești și splendoarea, și de dragul nostru S-a făcut sărac, pentru ca noi, prin sărăcia Lui, să ne putem îmbogăți. Nu este planul lui Dumnezeu să plouă bani din cer pentru a fi susținută cauza Lui. El a încredințat și a depozitat la oameni mijloace abundente, ca să nu fie lipsă în nici unul dintre departamentele lucrării Sale. El îi încearcă pe aceia care mărturisesc că Îl iubesc, punând bunuri în mâinile lor, și apoi îi probează să vadă dacă iubesc mai mult darul decât pe Dătător. Dumnezeu va descoperi la timp adevăratele simțăminte ale inimii.
-660-
Pentru ca să înainteze cauza lui Dumnezeu, banii sunt necesari. Dumnezeu i-a dat pentru această necesitate din belșug, punând în mâinile agenților Săi mijloace spre a le folosi în orice departament al lucrării pentru câștigarea de suflete. Fiecare suflet salvat este un talant câștigat. Dacă este convertit cu adevărat, cel adus la cunoștința adevărului, la rândul lui, va folosi talanții influenței și ai mijloacelor date lui de Dumnezeu, lucrând pentru salvarea altor semeni de-ai lui. El se va angaja cu seriozitate în marea lucrare de lămurire a celor care sunt în întuneric și rătăcire. El va fi unul care va contribui la salvarea de suflete. În felul acesta, talanții influenței și ai mijloacelor sunt puși continuu la schimbător și la creștere permanentă. Când vine Stăpânul, servul cel credincios este pregătit să-i dea înapoi atât capitalul, cât și dobânda. Prin roadele lui, el poate dovedi înmulțirea talanților pe care i-a câștigat pentru a-i reda Stăpânului. Servul credincios își va fi făcut pe atunci lucrarea, și Stăpânul, a cărui răsplată este cu El, ca să dea fiecăruia după cum va fi fapta lui, va da înapoi servului credincios atât capitalul, cât și dobânda.
În cuvântul Său, Domnul a descoperit clar voința Sa celor care au bogății. Dar din cauză că poruncile Lui directe au fost disprețuite, El le prezintă primejdiile din fața lor prin “Mărturii.” El nu dă lumină nouă, ci le atrage atenția la lumina care a fost deja descoperită în Cuvântul Său. Dacă cei care mărturisesc că iubesc adevărul se țin tare de bogățiile lor, nereușind să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu, și nu caută ocazii să facă binele cu ceea ce le-a încredințat El, atunci Domnul Se va apropia și va împrăștia bunurile lor. El Se va apropia de ei cu judecată. Pe diferite căi, le va risipi idolii. Vor suferi multe pierderi. Sufletele egoiste nu vor fi binecuvântate. Dar “sufletul binefăcător va fi săturat.” (Proverbe 11, 25.) Pe cei care-L onorează pe Dumnezeu, El îi va onora.
-661-
Domnul a făcut legământ cu Israel că, dacă vor asculta de poruncile Lui, El le va da ploaie la vreme potrivită, va înmulți rodul pământului și pomii de pe câmp vor produce roadele lor. El a făgăduit că treieratul se va întinde până la culesul viilor și culesul viilor până la vremea semănatului, și că vor mânca pâinea lor pe săturate și vor locui în țara lor, în siguranță. El va face ca vrăjmașii lor să piară. Nu va avea oroare față de ei, ci va merge împreună cu ei și va fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Lui. Dar, dacă vor nesocoti poruncile Sale, El îi va trata exact invers. Blestemul Lui va rămâne asupra lor, în locul binecuvântării Lui. Va frânge mândria puterii lor și va face cerurile de deasupra lor ca fierul și pământul ca arama. “Vi se va istovi puterea fără de folos; pământul vostru nu-și va da roadele, și pomii de pe pământ nu-și vor da roadele. și dacă și după aceasta vă veți împotrivi, Mă voi împotrivi și Eu vouă.” (Leviticul 26, 20.21.24.)
Cei care rețin în mod egoist mijloacele date lor nu trebuie să fie surprinși dacă mâna lui Dumnezeu le risipește. Ceea ce ar fi trebuit să fie consacrat pentru înaintarea lucrării și a cauzei lui Dumnezeu, poate fi încredințat unui fiu nesăbuit, iar el poate să cheltuiască banii nebunește. Un cal frumos, mândria unei inimi vanitoase, poate fi găsit mort în grajd. Din când în când, poate muri o vacă. Pot să urmeze pierderi de fructe sau alte recolte. Dumnezeu poate împrăștia mijloacele pe care El le-a împrumutat ispravnicilor Lui, dacă ei refuză să le folosească spre slava Sa. Am văzut că unii pot să n-aibă nici una dintre aceste pierderi care să le reamintească de neglijarea datoriei lor, dar cazurile lor pot să fie cu atât mai deznădăjduite.
-662-
Isus i-a avertizat pe oameni: “Vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui. și le-a spus pilda aceasta: țarina unui om bogat rodise mult. și el se gândea în sine, și zicea: ‘Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele’. ‘Iată,’ a zis el, ‘ce voi face: îmi voi strica grânarele, și voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele și toate bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te!’ Dar Dumnezeu i-a zis: ‘Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?’ Tot așa este și cu cel ce își adună comori pentru el, și nu se îmbogățește față de Dumnezeu. Apoi, s-a adresat ucenicilor Lui: ‘De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați, cu privire la viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca, nici cu privire la trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca. Viața este mai mult decât hrana, și trupul mai mult decât îmbrăcămintea’.” (Luca 12, 15-23.)
Avertizările acestea sunt date spre folosul tuturor. Vor folosi ei avertizările? Vor trage ei foloase din ele? Vor lua ei seama la aceste uimitoare ilustrații ale Mântuitorului nostru și se vor feri ei de exemplul omului bogat nebun? El avea din belșug; așa au mulți care mărturisesc a crede adevărul, și procedează trecând cu vederea cazul sărmanului om bogat nechibzuit. O, dacă ar fi înțelepți să simtă răspunderile care apasă asupra lor spre a folosi binecuvântările date lor de Dumnezeu, binecuvântând pe alții, în loc să le schimbe în blestem. Dumnezeu va răspunde unora ca aceștia, ca și nechibzuitului om bogat: “Nebunule!”
Oamenii acționează ca și când ar fi lipsiți de rațiune. Ei sunt îngropați în grijile acestei vieți. N-au timp pe care să-l consacre lui Dumnezeu, n-au timp să-I slujească. Muncă, muncă, muncă este lozinca zilei. Tuturor celor din jurul lor, li se cere să lucreze după planul forțat spre a se îngriji de ferme mari. Ambiția lor este să dărâme și să clădească, ca să aibă unde să-și pună bunurile la păstrare. și totuși, tocmai acești oameni care sunt copleșiți de bogățiile lor sunt considerați drept urmași ai lui Hristos. Ei cred că Hristos vine curând, că sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape; totuși, n-au spirit de sacrificiu. Ei se afundă mai adânc și tot mai adânc în lume. Își iau numai puțin timp să cerceteze Cuvântul vieții, să mediteze și să se roage. Nu dau acest privilegiu nici altora din familie și nici celor care le slujesc. Totuși, acești oameni mărturisesc a crede că lumea aceasta nu este căminul lor, că sunt numai străini și peregrini pe pământ, pregătindu-se să se mute într-o țară mai bună. Exemplul și influența acestora este un blestem pentru cauza lui Dumnezeu. Adevărată ipocrizie le caracterizează viața, pretinsă a fi creștină. Ei Îl iubesc pe Dumnezeu și adevărul tot atât de mult cât arată faptele lor, și nu mai mult. Un om va acționa întru totul, după câtă credință are. “Așa că după roadele lor îi veți cunoaște.” (Matei 7, 20) Inima este acolo unde este comoara. Comoara lor este pe acest pământ, deci și inima și interesele lor sunt tot aici.
-663-
“Frații mei, ce-i folosește cuiva să spună că are credință, dacă n-are fapte? Poate oare credința această să-l mântuiască?” “Tot așa și credința: dacă n-are fapte este moartă în ea însăși.” (Iacov 2, 14.17) Când cei care mărturisesc credința arată că viața lor se potrivește cu credința lor, atunci vom vedea o putere care însoțește prezentarea adevărului, o putere care îi va convinge pe păcătoși de vinovăția lor și va atrage suflete aproape de Hristos.
O credință statornică este rară printre oamenii bogați. Credința adevărată, susținută de fapte, este rar de găsit. Dar toți cei care posedă această credință vor fi oameni care nu vor fi lipsiți de influență. Ei Îl vor imita pe Hristos; vor poseda acea bunăvoință dezinteresată, acel interes în lucrarea de suflete, pe care l-a avut El. Urmașii lui Hristos trebuie să prețuiască sufletele așa cum i-a prețuit El. Simpatia lor trebuie să fie pentru lucrarea scumpului lor Răscumpărător și ei trebuie să lucreze spre a salva cu orice sacrificiu ce a răscumpărat El cu sângele Lui. Ce sunt banii, casele și holdele, în comparație chiar numai și cu un singur suflet?
-664-
Hristos a adus o jertfă totală și completă, o jertfă suficientă spre a salva pe fiecare fiu și fiică a lui Adam, care dovedește o căință față de Dumnezeu, pentru că a călcat Legea Sa, și manifestă credință în Domnul Isus Hristos. Totuși, cu toate că jertfa a fost cuprinzătoare, numai puțini consimt să trăiască o viață de ascultare, ca să poată avea această mare salvare. Puțini sunt dispuși să imite uimitoarele Lui privațiuni, să îndure suferințe și persecuții și să aibă parte de munca Lui istovitoare, ca să-i aducă pe alții la lumină. și puțini vor să urmeze exemplul Lui de rugăciune frecventă și serioasă către Dumnezeu, pentru puterea de a îndura încercările acestei vieți și a îndeplini îndatoririle zilnice. Hristos este Căpetenia mântuirii noastre, și, prin suferințele și jertfa Sa, a dat tuturor urmașilor Lui un exemplu că vegherea, rugăciunea și efortul stăruitor erau necesare din partea lor, dacă urmau să reprezinte corect iubirea care se afla în inima Lui pentru neamul omenesc căzut.
Oameni bogați mor spiritual din cauza neglijenței de a folosi mijloacele puse de Dumnezeu în mâinile lor pentru a ajuta la salvarea semenilor lor. Uneori, unii se trezesc la timp și hotărăsc să și-l facă prieten pe Mamona, ca să poată fi primiți, în cele din urmă, în locașurile veșnice. Dar eforturile lor în această direcție nu sunt depline. Ei încep, dar, nefiind cu toată inima și serioși în lucrare, nu reușesc. Nu sunt bogați în fapte bune. În timp ce își rețin încetișor iubirea și se prind de comoara lor pământească, Satana îi biruiește.
-665-
Poate fi prezentată o perspectivă măgulitoare de a investi în brevete sau alte întreprinderi presupuse a fi strălucitoare în jurul cărora Satana aruncă o vrajă fermecătoare. Perspectiva de a obține bani mai mulți, repede și ușor, îi ademenește. Ei raționează că, deși au hotărât să pună acești bani în vistieria lui Dumnezeu, în acest caz îi vor folosi și îi vor înmulți mult, și atunci vor da cauzei o sumă mai mare. Ei nu puteau să vadă posibilitatea unui eșec. Banii plecau din mâinile lor și în curând aflau, spre regretul lor, că au făcut o greșeală. Perspectivele strălucitoare au pălit. Așteptările lor nu s-au realizat. Au fost înșelați. Satana i-a biruit. El a fost mai dibaci decât ei, și a reușit să le obțină banii și astfel să lipsească lucrarea lui Dumnezeu de ceea ce ar fi trebuit să fie folosit pentru susținerea ei în răspândirea adevărului și pentru salvarea de suflete, pentru care Hristos a murit. Ei au pierdut tot ce au investit și L-au jefuit pe Dumnezeu de ceea ce ar fi trebuit restituit Lui.
Unii dintre cei cărora le-a fost încredințat numai un talant se scuză că ei n-au un număr așa de mare de talanți ca cei cărora le-au fost încredințați mai mulți. Ca și ispravnicul necredincios ei ascund talantul în pământ. Se tem să-I redea lui Dumnezeu ceea ce El le-a încredințat. Se angajează în întreprinderi lumești, dar investesc puțin în cauza lui Dumnezeu, dacă se poate vorbi de așa ceva. Ei așteaptă ca cei care au mai mulți talanți să ducă sarcina lucrării, în timp ce simt că ei nu sunt răspunzători pentru înaintarea și succesul ei.
Când va veni Stăpânul să Se socotească cu slujitorii Săi, cei neînțelepți vor recunoaște încurcați: “Am știut că ești om aspru, care seceri de unde n-ai semănat, și strângi de unde n-ai vânturat; mi-a fost frică (Frică de ce? Că stăpânul va pretinde o parte din talantul cel mic încredințat lor) și m-am dus de ți-am ascuns talantul în pământ: iată-ți ce-i al tău.” Stăpânul lui îi va răspunde: “Rob viclean și leneș! Ai știut că secer de unde n-am semănat, și că strâng de unde n-am vânturat; prin urmare, se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi, și la venirea mea, eu mi-aș fi luat cu dobândă ce este al meu! Luați-i dar talantul și dați-l celui ce are zece talanți. Pentru că celui ce are, i se va da, și va avea de prisos; dar de la cel care n-are, se va lua și ce are! Iar pe robul acela netrebnic aruncați-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.” (Matei 25, 24-30.)
-666-
Mulți dintre cei care în această lume au puțin sunt reprezentați prin omul care are un talant. Ei se tem să se încreadă în Dumnezeu. Le este teamă că Dumnezeu le va cere ceva, ceea ce ei pretind că este al lor. Ei își ascund talantul în pământ, temându-se să-l investească undeva, pentru ca să nu li se ceară să-I dea lui Dumnezeu îmbunătățirile. În loc să dea talantul la zarafi, cum a cerut Dumnezeu, ei îl îngroapă sau îl ascund unde nu poate fi de folos nici lui Dumnezeu, nici omului. Mulți dintre cei care mărturisesc că iubesc adevărul fac tocmai această lucrare. Ei își înșeală propriul lor suflet, pentru că Satana le-a orbit ochii. Jefuind pe Dumnezeu, ei s-au jefuit mai mult pe ei înșiși. Din cauza lăcomiei și a unei inimi rele, necredincioase, ei s-au lipsit pe ei înșiși de comoara cerească. Pentru că n-aveau decât un talant, ei s-au temut să-l încredințeze lui Dumnezeu și l-au ascuns în pământ. Se simt eliberați de răspundere. Le place să vadă progresul adevărului, dar nu se gândesc că sunt chemați să practice lepădarea de sine și să ajute lucrarea prin mijloacele lor, deși n-au o cantitate mare.
Toți trebuie să facă ceva. Cazul văduvei care a aruncat în vistierie cei doi bănuți ai ei este înregistrat pentru folosul altora. Hristos a lăudat-o pentru jertfa pe care a făcut-o și a atras atenția ucenicilor asupra faptului: “Adevărat vă spun că văduva aceasta a dat mai mult decât toți cei ce au aruncat în vistierie; căci toți ceilalți au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.” (Marcu 12, 43.44) Hristos a prețuit darul ei ca fiind mai de valoare decât darurile mari ale celor bogați. Ei au dat din prisosul lor. Ei n-aveau să simtă nici o lipsă din cauza darurilor lor. Dar văduva s-a lipsit pe sine chiar și de nevoile vieții spre a da darul ei cel mic. Ea nu putea să vadă cum aveau să fie satisfăcute lipsurile ei viitoare. Ea n-avea soț ca s-o întrețină la nevoie. Ea s-a încrezut în Dumnezeu pentru ziua de mâine. Valoarea darului nu este prețuită atât de mult după cantitatea dată, cât prin proporția și prin motivul care au inspirat dăruirea. Când va veni Hristos, a cărui răsplată este cu El, El va da fiecăruia după cum va fi lucrarea lui.
-667-
Toți, atât cei de sus, cât și cei de jos, bogat sau sărac, au fost înzestrați de Stăpân cu talanți; unii cu mai mulți, alții cu mai puțini, după capacitatea lor diversă. Binecuvântarea lui Dumnezeu va rămâne asupra lucrătorilor sinceri, iubitori și harnici. Investiția lor va fi cu succes și va asigura suflete pentru Împărăția lui Dumnezeu și o comoară nepieritoare pentru ei înșiși. Toți sunt unelte morale și toți sunt înzestrați cu bunuri cerești. Talanții sunt proporționați după capacitățile posedate de fiecare.
Dumnezeu dă fiecărui om lucrarea lui și așteaptă restituiri după diferitele înzestrări acordate. El nu cere o înmulțire de zece talanți de la cel căruia El i-a dat numai un talant. El nu așteaptă de la omul sărac să facă acte de caritate ca cel care are bogății. El nu așteaptă de la cel slab și suferind activitatea și puterea pe care o are cel sănătos. Acel singur talant, folosit după cea mai bună socoteală, va fi primit de Dumnezeu “avându-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are.” (2 Corinteni 8, 12.)
-668-
Dumnezeu ne numește servi, ceea ce înseamnă că suntem angajați de El să facem o anumită lucrare și să purtăm anumite răspunderi. El ne-a dat cu împrumut capital pentru investiție. Acesta nu este proprietatea noastră, și noi nemulțumim pe Dumnezeu dacă păstrăm bunurile Domnului nostru sau le cheltuim după cum ne place. Noi suntem răspunzători pentru folosirea sau abuzarea de cele ce ne-a împrumutat Dumnezeu. Dacă acest capital, pe care l-a pus Dumnezeu în mâinile noastre zace adormit sau îl îngropăm în pământ, chiar dacă este numai un talant, noi vom fi trași la răspundere de Stăpân. El ne cere, cu dobândă, nu ceea ce este al nostru, ci ceea ce este al Lui.
Fiecare talant care se întoarce la Stăpân va fi cercetat îndeaproape. Faptele și răspunderile servilor lui Dumnezeu nu vor fi socotite ca probleme lipsite de importanță. Fiecare individ va fi tratat în mod personal și i se va cere să dea socoteală de talanții încredințați lui, fie că i-a îmbogățit sau a abuzat de ei. Răsplata acordată va fi proporțională cu îmbunătățirea talanților. Pedeapsa hotărâtă va fi după cum s-a abuzat de talanți.
Întrebarea fiecăruia ar trebui să fie: Ce am eu de la Domnul meu, și cum să-l folosesc pentru slava Lui? Hristos a zis: “Puneți-i în negoț, până mă voi întoarce.” (Luca 19, 13.) Stăpânul ceresc se află pe drum. Ocazia noastră minunată este acum. Talanții sunt în mâinile noastre. Să-i folosim pentru slava lui Dumnezeu sau să abuzăm de ei? Astăzi putem face negoț cu ei, dar mâine punerea noastră la probă se poate încheia, și socoteala noastră să fie hotărâtă pentru veci.
Dacă talanții noștri sunt investiți pentru salvarea semenilor noștri, Dumnezeu va fi proslăvit. Mândria și poziția sunt prezentate ca scuze pentru extravaganță, arătare zadarnică, ambiție și egoism libertin. Talanții Domnului, dați cu împrumut omului ca binecuvântare prețioasă, dacă se abuzează de ei, vor atrage asupra lor un teribil blestem. Bogățiile pot fi folosite de noi pentru avansarea cauzei lui Dumnezeu și pentru ușurarea nevoilor văduvei și ale orfanilor. Făcând așa, adunăm pentru noi binecuvântări bogate. Nu vom primi numai expresii de recunoștință din partea celor care au primit darurile noastre, ci însuși Domnul, care a pus mijloacele în mâinile noastre, chiar pentru scopul acesta, va face ca sufletele noastre să fie ca o grădină udată, căreia apa nu-i lipsește. Când va veni timpul secerișului, care dintre noi va avea nespusa bucurie de a vedea snopii pe care i-am adunat noi, ca recompensă pentru credincioșia noastră și pentru folosirea neegoistă a talanților pe care i-a pus Domnul în mâinile noastre spre a-i folosi pentru slava Sa?
Mărturii pentru Comunitate Vol. 2 pp. 659-668 Ziua 137