Manierele și îmbrăcămintea pastorilor
Efeseni 3, 6.7 : “Că adică neamurile sunt împreună moștenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi și au parte cu noi la aceeași făgăduință în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea, al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui.”
“Al cărei slujitor am fost făcut eu”, nu numai să prezint adevărul, ci să-l și practic în viață.
“și să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine ascunse din veacuri în Dumnezeu.” (Ver 9.) Aceasta nu se referă numai la cuvinte exprimate de limbă; nu este vorba doar de o vorbire și o rugăciune elocventă, ci a-L face cunoscut pe Hristos, a-L avea pe Hristos în inima noastră și a-L face cunoscut celor care ascultă.
“Pe El Îl propovăduim noi, și sfătuim pe orice om, și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om, desăvârșit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu, și mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.” (Coloseni 1, 28.29) Ceea ce face o impresie sensibilă asupra celor ce ascultă este lucrarea lui Dumnezeu, harul de la Dumnezeu, realizat și simțit, care înfrumusețează viața și faptele.
Dar nu este numai atât. Mai sunt și alte lucruri de luat în seamă, lucruri în care unii au fost neglijenți, dar care sunt importante, în lumina în care mi-au fost prezentate mie. Impresiile pe care pastorii le fac asupra oamenilor, prin comportamentul lor la amvon și prin atitudinea și felul lor de a vorbi. Dacă lucrurile acestea sunt așa cum dorește Dumnezeu să fie, impresia pe care ele o fac va fi în favoarea adevărului; mai ales acea grupă care a ascultat la povești va fi favorabil impresionată. Este important ca manierele pastorului să fie modeste și demne, menținându-se la înălțimea adevărului sfânt, pe care îl propovăduiește, ca să poată fi făcută o impresie favorabilă asupra celor care nu sunt înclinați, în mod natural, spre religie.
-610-
Atenția la îmbrăcăminte este un punct principal. Aici s-a văzut o lipsă la pastorii care cred adevărul prezent. Îmbrăcămintea unora a fost chiar dezordonată. Nu numai că a existat lipsă de gust și ordine în aranjarea îmbrăcăminții într-o manieră potrivită asupra persoanei, și culorile nu erau corespunzătoare și potrivite pentru un slujitor al lui Hristos, ci îmbrăcămintea unora era chiar murdară. Unii pastori poartă o vestă de culoare deschisă, în timp ce pantalonii lor sunt de culoare închisă, sau o vestă de culoare închisă și pantaloni de culoare deschisă, fără nici un gust sau aranjament ordonat al îmbrăcăminții când vin înaintea poporului. Oamenii aceștia predică poporului. Pastorul le dă un exemplu de ordine, și le prezintă simplitatea bunei cuviințe și a gustului în îmbrăcămintea lor, sau le dă lecții de nepăsare și lipsă de gust, pe care ei sunt în primejdia de a le urma?
Materialul negru sau de culoare mai închisă este mai potrivit pentru un pastor la amvon și va face o impresie mai bună asupra poporului decât ar face o combinație de două sau trei culori diferite în îmbrăcămintea lui.
Am fost îndreptată la copiii lui Israel din vechime și am văzut că Dumnezeu a dat directive specifice cu privire la materialul și stilul de îmbrăcăminte care să fie purtată de către cei care au slujit înaintea Lui. Dumnezeul cerurilor, al cărui braț pune în mișcare lumea, care ne susține pe noi și ne dă viață și sănătate, ne-a dat dovadă că el poate fi onorat sau dezonorat prin îmbrăcămintea celor care slujesc înaintea Lui. El i-a dat lui Moise directive speciale cu privire la tot ceea ce era în legătură cu slujirea Lui. El a dat instrucțiuni chiar în ceea ce privește aranjarea casei lor și a specificat îmbrăcămintea pe care s-o poarte cei care slujeau în slujba Lui. Ei trebuia să păstreze ordine peste tot și mai ales să păstreze curățenia.
-611-
Citiți instrucțiunile date lui Moise spre a fi făcute cunoscute copiilor lui Israel, când Dumnezeu avea să coboare pe munte și să rostească în auzul lor Legea Lui cea sfântă. Ce a poruncit El lui Moise că trebuia să facă poporul? Să fie gata a treia zi; pentru că a treia zi, a spus El, Domnul va coborî pe munte în văzul întregului popor. Trebuia să hotărască anumite margini de jur împrejurul muntelui. “și Domnul a zis lui Moise: ‘Du-te la popor, sfințește-i azi și mâine, și pune-i să-și spele hainele’.” (Exod 19, 10.) Dumnezeul cel mare și puternic, care a creat Edenul cel frumos și tot ceea ce era plăcut în el, este un Dumnezeu al ordinei; El dorește ordine și curățenie la poporul Său. Acel Dumnezeu puternic l-a trimis pe Moise să spună poporului să-și spele hainele, ca să nu fie necurăție pe îmbrăcămintea lor și în jurul persoanei lor, când vin înaintea Domnului. și Moise a coborât de pe munte la popor și ei și-au spălat hainele după porunca lui Dumnezeu.
și pentru a le arăta cât de atenți trebuia să fie cu privire la curățenie, Moise a trebuit să pună un lighean între cortul întâlnirii și altar, “și a pus în el apă pentru spălat.” (Exod 40, 30.) și Moise, și Aaron, și fiii lui Aaron, care slujeau înaintea Domnului, trebuia să-și spele mâinile și picioarele în ea când intrau în cortul întâlnirii și când mergeau înaintea Domnului.
-612-
Aceasta a fost porunca marelui și puternicului Dumnezeu. Nu trebuia să fie nimic neglijat și dezordonat la cei care apăreau înaintea Lui, când veneau în sfânta Lui prezență. și de ce se cerea aceasta? Care era scopul acestei atenții totale? Era aceasta numai pentru a obține aprobarea Lui? Motivul care mi-a fost prezentat mie era acesta: ca asupra poporului să poată fi făcută o impresie bună. Dacă cei care slujesc în lucrarea sfântă n-ar reuși să manifeste grijă și respect față de Dumnezeu, în îmbrăcămintea și comportamentul lor, poporul și-ar pierde venerația și respectul pentru Dumnezeu și serviciul Lui cel sfânt. Dacă preoții arătau mare respect față de Dumnezeu, prin faptul că erau foarte atenți și foarte deosebiți când veneau înaintea prezenței Sale, aceasta dădea poporului o idee înaltă despre Dumnezeu și cerințele Lui. Aceasta le arăta că El era sfânt; că lucrarea Lui era sacră; și că tot ce este în legătură cu lucrarea Lui trebuie să fie sfânt; că trebuie să fie liber de orice impuritate și necurăție și că orice mânjitură trebuie să fie îndepărtată de la cei care se apropie de Dumnezeu.
-613-
Un pastor care este neglijent cu îmbrăcămintea lui îi rănește adesea pe cei cu gust bun și sensibilități fine. Cei care au defecte în privința aceasta trebuie să-și corecteze greșelile și să fie mai precauți. În cele din urmă, pierderea sufletelor se va datora neorânduielii pastorului. Prima apariție a afectat poporul, defavorabil, pentru că nu putea face nici o legătură între înfățișarea pastorului și adevărurile pe care le prezenta. Îmbrăcămintea a fost împotriva lui; și impresia lăsată era că poporul pe care îl reprezenta el era un grup de neglijenți, care nu se interesau de îmbrăcămintea lor, și ascultătorii nu voiau să aibă nimic de-a face cu astfel de oameni.
După lumina care mi-a fost dată, în această privință a existat o neglijență vădită în mijlocul poporului nostru. Uneori, pastorii stau la amvon cu părul dezordonat, care arată de parcă pieptenele și peria nu ar fi luat contact cu el timp de o săptămână. Dumnezeu este dezonorat când cei care se angajează în slujba sacră a Lui sunt atât de nepăsători față de înfățișarea lor. În vechime, preoților li se cerea să aibă veșmintele lor într-un stil special spre a sluji în locul sfânt și a îndeplini slujba de preot. Trebuia să aibă veșminte după lucrarea lor și Dumnezeu a specificat clar cum trebuia să fie acestea. Ligheanul era pus între altar și cortul întâlnirii, pentru ca înainte ca ei să vină în prezența lui Dumnezeu, în văzul adunării, să-și poată spăla mâinile și picioarele. Ce impresie avea să facă aceasta asupra poporului? Aceasta trebuia să le arate că fiecare firicel de praf trebuia îndepărtat înainte ca ei să poată veni în prezența lui Dumnezeu; pentru că El era atât de înalt și sfânt, încât, dacă ei nu se conformau acestor condiții, avea să urmeze moartea.
-614-
Dar priviți la felul de îmbrăcăminte al unora dintre pastorii noștri de astăzi. Unii dintre cei care slujesc lucrurilor sfinte își aranjează în așa fel îmbrăcămintea, încât, într-o oarecare măsură, aceasta nimicește influența muncii lor. Există o lipsă de gust privind culoarea și simplitatea corespunzătoare. Care este impresia pe care o face o astfel de manieră în îmbrăcăminte? Este aceea că lucrarea în care sunt angajați nu este considerată mai sacră și mai înaltă decât munca obișnuită, ca aratul holdei. Prin exemplul lui, pastorul coboară lucrurile sacre la nivelul lucrurilor obișnuite.
Influența unor astfel de pastori nu-I place lui Dumnezeu. Dacă cineva este adus să primească adevărul prin munca pastorului, acesta îl imită adesea pe predicatorul său și se coboară la același nivel ca și el. Va fi mai greu să-i remodelezi pe aceștia și să îi aduci la poziția cea bună și să-i înveți ordinea și iubirea de disciplină, decât să convertești la adevăr bărbați și femei care nu au auzit niciodată de el. Domnul cere ca slujitorii lui să fie cuminți și sfinți, să reprezinte corect principiile adevărului în propria lor viață, și, prin exemplul lor, să-i aducă pe alții la un nivel înalt.
Domnul cere ca toți cei care mărturisesc a fi poporul ales al Lui, deși nu sunt predicatori ai adevărului, să fie atenți la păstrarea curățeniei personale, și a curățeniei și ordinei în casele și dependințele locuinței lor. Noi suntem exemple pentru lume, epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii. Dumnezeu le cere tuturor celor care mărturisesc evlavia, și mai ales celor care îi învață adevărul pe alții, să se ferească de orice aparență rea.
-615-
Din lumina pe care am avut-o, slujba de pastor este o slujbă înaltă și sacră, iar cei care acceptă această poziție trebuie să-L aibă pe Hristos în inima lor și să dea dovadă de dorința serioasă de a-L reprezenta pe Dumnezeu cu vrednicie înaintea poporului în toate faptele lor, în îmbrăcămintea lor și chiar în maniera lor de a vorbi. Ei trebuie să vorbească respectuos. Unii nimicesc impresia solemnă pe care o pot face asupra poporului, prin ridicarea glasului la foarte mare înălțime, țipând și strigând adevărul. Când este prezentat în felul acesta, adevărul pierde mult din dulceața lui, din forța și solemnitatea lui. Dar când glasul este corect armonizat, dacă are solemnitate și este adaptat să fie chiar patetic, el va produce o mult mai bună impresie. Acesta a fost timbrul vocii în care Hristos i-a învățat pe ucenicii Săi; El a vorbit într-o manieră patetică. Dar ce face această strigare tare? Ea nu face decât să provoace o senzație neplăcută pentru ascultători și să irosească organele vocale ale vorbitorului. Timbrul vocii are mult de-a face cu influențarea inimilor celor care ascultă.
Mulți dintre cei care ar putea fi oameni de folos își folosesc forța vitală și își nimicesc plămânii și organele vocale prin felul lor de a vorbi. Unii pastori au apucat obiceiul de a spune repede ceea ce au de spus, ca și când aveau de repetat lecția și se grăbeau să treacă prin ea cât mai repede posibil. Aceasta nu este cea mai bună manieră de vorbire. Folosind atenția cuvenită, fiecare pastor se poate educa pe sine să vorbească clar și impresionant, fără să debiteze în grabă o mulțime de cuvinte, fără să-și ia timp să respire. El trebuie să vorbească într-o manieră moderată, pentru ca poporul să poată reține ideile, în timp ce el le prezintă. Dar când se trece repede prin subiect, oamenii nu pot reține ideile și nu au timp să primească impresia care este atât de important ca ei să o aibă; nu există nici timp ca adevărul să îi impresioneze, cum i-ar impresiona altfel.
-616-
A vorbi din gât, lăsând cuvintele să iasă din partea superioară a organelor vocale, uzându-le și iritându-le tot timpul, nu este cea mai bună cale de păstrare a sănătății sau de creștere a eficienței acestor organe. Trebuie să inspirați complet și să lăsați ca acțiunea să vină din partea mușchilor abdominali. Plămânii să fie numai mijlocul, dar să nu depindeți de ei pentru a face lucrarea. Dacă lăsați ca toate cuvintele voastre să vină din adâncime, exercitând mușchii abdominali, puteți vorbi la mii de oameni cu tot atâta ușurință cu care puteți vorbi la zece.
Unii dintre predicatorii noștri se omoară prin rugăciune obositoare și vorbire tare, când un ton mai scăzut al vocii ar face o impresie mai bună și ar economisi și propria lor putere. Ei bine, în timp ce, fără să țineți seama de legile vieții și ale sănătății, voi mergeți înainte, urmând după impulsul de moment, să nu-L învinuiți pe Dumnezeu dacă vă ruinați sănătatea. Mulți dintre voi irosiți timp și putere cu preliminarii lungi și scuze, când începeți să vorbiți. În loc să vă cereți scuze, pentru că sunteți pe punctul de a vă adresa poporului, trebuie să vă începeți lucrarea ca și când Dumnezeu ar avea ceva pentru voi, ceva de spus poporului. Unii folosesc aproape o jumătate de oră pentru a-și cere scuze; în felul acesta, timpul este risipit, și când ajung la subiectul lor, unde ei sunt doritori să grăbească prezentarea punctelor de adevăr, poporul este obosit și nu mai poate să vadă puterea lor sau să fie impresionat de ele. Voi trebuie să faceți din punctele principale ale adevărului prezent pietre kilometrice, ca poporul să le înțeleagă. Atunci el va înțelege argumentele pe care doriți să le prezentați și pozițiile pe care doriți să le susțineți.
-617-
Mai există o altă grupă care se adresează poporului pe un ton plângăreț. Inimile lor nu sunt înduioșate de Duhul lui Dumnezeu și ei cred că trebuie să facă impresie prin arătarea smereniei. Un astfel de procedeu nu înalță lucrarea de slujire a Evangheliei, ci o coboară și o degradează. Pastorii trebuie să prezinte adevărul cu lumină de sus. Ei trebuie să vorbească în așa fel, încât să-L reprezinte corect pe Hristos și să păstreze demnitatea potrivită pentru slujitorii Lui.
Rugăciunile lungi, făcute de unii pastori au fost un mare eșec. A te ruga considerabil de lung, așa cum fac unii, este cu totul nepotrivit. Ei fac rău gâtlejului și organelor vocale și apoi vorbesc despre ruinarea sănătății datorită muncii grele. Ei își fac rău lor înșiși când nu este necesar. Mulți simt că rugăciunea face mai mult rău organelor vocale decât conversația. Aceasta este urmarea poziției nenaturale a corpului și a modului de ținere a capului. Ei pot să stea în picioare și să discute fără să se simtă vătămați. Poziția la rugăciune trebuie să fie perfect naturală. Rugăciunea lungă obosește și nu este conformă cu Evanghelia lui Hristos. O jumătate sau chiar un sfert de oră este mult prea mult. Timp de câteva minute este destul de mult pentru a aduce cazul vostru înaintea lui Dumnezeu și a-i spune ceea ce doriți; și puteți să mulțumiți poporul, în loc să-l obosiți și să micșorați interesul lui pentru devoțiune și rugăciune. Ei pot să fie reîmprospătați și întăriți, în loc să fie epuizați.
Mulți au făcut o greșeală în exercițiile lor religioase, rugându-se lung și predicând lung, pe un ton înalt, cu glas forțat, cu un efort și un timbru nenatural al vocii. Pastorul s-a obosit fără să fie nevoie și a întristat cu adevărat poporul prin exercițiu muncit din greu, care nu este deloc necesar. Pastorii trebuie să vorbească într-o astfel de manieră, încât să impresioneze poporul. Învățăturile lui Hristos au fost impresionante și solemne. Glasul Lui era melodios. Oare să nu căutăm noi să avem, ca și Hristos, melodie în glasul nostru? El a avut o influență mare, pentru că era Fiul lui Dumnezeu. Noi suntem așa de mult sub El și atât de deficitari, încât, făcând ce putem cel mai bine, eforturile noastre vor fi totuși sărace. Noi nu putem câștiga și poseda influența pe care a avut-o El; dar de ce să nu ne educăm spre a veni cât mai aproape de Model, în măsura în care este posibil pentru noi să facem acest lucru, pentru ca să putem avea cea mai mare influență asupra poporului? Cuvintele noastre, acțiunile noastre, comportamentul nostru, îmbrăcămintea noastră, totul trebuie să predice. Noi trebuie să vorbim poporului nu numai prin cuvinte, ci orice lucru care aparține ființei noastre trebuie să fie o predică pentru ei, să facă o impresie bună asupra lor, și ca adevărul vorbit să poată fi luat la casele lor. În felul acesta, credința noastră se va afla într-o lumină mai bună în fața obștii.
-618-
Niciodată n-am înțeles mai mult decât înțeleg astăzi înaltul caracter al lucrării, caracterul ei sacru, sfințenia ei și importanța ca ființa noastră să corespundă cu ea. Nevoia o văd în mine însămi. Eu trebuie să primesc o nouă împuternicire, o ungere nouă, altfel nu pot continua să-i instruiesc pe alții. Trebuie să știu că umblu cu Dumnezeu. Trebuie să știu să umblu cu taina evlaviei. Trebuie să știu că harul lui Dumnezeu este în inima mea, că viața mea corespunde cu voința Lui, că merg pe urmele pașilor Lui. Atunci cuvintele mele vor fi adevărate și acțiunile mele corecte.
Dar mai este încă un punct pe care aproape l-am uitat. Este influența pe care trebuie să o exercite predicatorul în slujirea lui. Lucrarea lui nu este numai de a se afla la amvon. Aceasta doar începe acolo. El trebuie să meargă la familii, să-L ducă acolo pe Hristos, să ducă acolo predicile sale, să le ducă în afară, prin cuvintele și acțiunile sale. Când vizitează o familie, trebuie să se intereseze de situația ei. Nu este el păstorul turmei? El trebuie să discute cu toți membrii turmei, ca să afle situația lor, dar și cu copiii, ca s-o afle și pe-a lor. Un pastor trebuie să hrănească turma peste care l-a pus Dumnezeu supraveghetor. Ar fi plăcut să intri în casă să studiezi. Dar, dacă faci acest lucru neglijând lucrarea pe care te-a însărcinat Dumnezeu s-o duci la îndeplinire, faci rău. Niciodată să nu mergi la o familie fără să-i înveți pe toți să se adune, și să te pleci cu ei în rugăciune înainte de a pleca. Interesează-te de sănătatea sufletului lor. Ce face un medic priceput? El se interesează de amănuntele cazului, și apoi caută să-i prescrie leacuri. Tot așa și medicul sufletului trebuie să se intereseze de bolile spirituale de care sunt afectați membrii turmei sale, apoi să înceapă lucrarea de prescriere a leacurilor și să ceară ca Marele Medic să-i vină în ajutor. Dați-le ajutorul de care au nevoie. Astfel de pastori vor primi tot respectul și cinstea datorate lor ca slujbași ai lui Hristos. și lucrând pentru alții, propriul lor suflet va fi păstrat viu. Ei trebuie să obțină putere de la Dumnezeu pentru a o putea împărtăși celor cărora le vor sluji.
-619-
Fie ca Domnul să ne ajute să-L căutăm cu toată inima; doresc să pot aduna în fiecare zi razele divine de sus, care emană de la tronul lui Dumnezeu și strălucesc de pe fața lui Isus Hristos, și să le răspândesc în jurul meu pe cale. Doresc să fiu întru totul lumină în Domnul.
Mărturii pentru Comunitate Vol. 2 pp. 609-618 Ziua 132